Luiza Rădulescu Pintilie
Nu, nu am uitat că sunt puţine zilele de când tocmai v-am prezentat, în paginile acestui ziar, dezastruoasa imagine a autogării din zona de sud a Ploieştiului. Cu firească indignare, mulţi dintre dumneavoastră ne-aţi confirmat că aţi avut de-a face – şi e de înţeles de ce nu aţi mai vrea să se repete – cu „poarta” de intrare într-un oraş ce se pretinde european, în fapt o „ruşine” şi un pericol mai ales pentru cei obligaţi să vadă zilnic o asemenea imagine dezolantă. Dar nici cel care a trecut fie şi măcar o singură dată nu poate uita, prea uşor, imaginile ce se lipesc izbitor şi revoltător de retină !
Din nefericire, nu sunt mai primitoare nici porţile feroviare ploieştene de intrare-ieşire în oraş, aşa încât prima ori ultima impresie pe care o duce cu sine, în geamantanul sufletesc, călătorul are, de cele mai multe ori, gust amar şi dezamăgitor. Ştim că obligaţia noastră principală, de „cronicari ai clipei”, este aceea de a vă prezenta ceea ce se abate de la normalitate, de la corectitudine, de la legalitate. Cum spun manualele – nu sosirea trenului „la fix” în gara Ploieşti Vest, ci întârzierile lui. Şi e rară ziua în care să nu fie anunţată la megafon vreo întârziere! Aşa cum normalitatea a devenit ea însăşi, în aceste vremuri, ştire de presă. Câteodată chiar de primă pagină a ziarelor ori pentru breaking-news-urile care îngălbenesc ecranele televizoarelor, atât de mult şi de adânc s-a înrădăcinat anormalitatea…
Tocmai de aici ne luăm de fiecare dată îngăduinţa de a vă prezenta şi lucruri aşezate, normale, frumoase, corecte, sperând să aducem un strop de echilibru în atât de tulburata, de confuza şi de bulversata noastră existenţă cotidiană.
Iar prin rândurile de faţă, ne permitem să vă îndemnăm să întoarceţi ochii , preţ de câteva minute, dinspre poarta de sud a Ploieştiului, spre cea străjuită, la intrarea dinspre nord, de un frumos lan de floarea soarelui. Sigur că ar fi o naivitate din partea noastră să credem că asta schimbă ceva într-o realitate care, oricât ne-am preface că nu o mai vedem, continuă să existe. Specialişti care se pricep însă la buna funcţionare a interiorului uman susţin că o asemenea schimbare de perspectivă poate face mult bine stării noastre de spirit, dar şi că, simplist vorbind, mai domoleşte din bătăile agitate ale inimii, mai stinge ceva din surescitarea nervoasă şi asta fără a sta ore în şir la medicul de familie, la coada de la farmacie şi fără a înghiţi tot felul de pastile – alte chinuri şi alte „anormalităţi” pe care le ştim şi noi, şi dumneavoastră, la fel de bine. Terapia florilor e deja consacrată drept metodă de vindecare alternativă, terapia culorilor include luminosul galben al florii soarelui între nuanţele care ne pot face bine. Cei care descifrează înţelesurile adunate într-o corolă înflorită spun că floarea soarelui înseamnă împlinire, căldură şi încredere. O floare ruptă din lanul galben şi aşezată în buchetul de mireasă devine un talisman de statornicie şi loialitate. Dăruită unei familii, duce în casa acesteia un semn de belşug şi de armonie. În legendă a rămas povestea soarelui ce şi-a scăpat coroana pe pământ, aceasta transformându-se într-o floare ce aminteşte de pierdutul însemn ceresc.Dar şi a frumoasei îndrăgostite de soare ce-l caută mereu, rotindu-şi chipul, de la răsărit la apus.
Străjuind, în aceste zile, intrarea nordică în Ploieşti, un lan pe care abia-l cuprinzi cu ochii strânge laolaltă galbene flori ale soarelui. De pe pasajul suspendat ţi se dezvăluie privirii o imagine care te bucură, care te linişteşte, care alină. Sub însorirea dimineţii, florile încep să-şi ridice rotunjimea petalelor spre cer. Către amurg le surprinzi rotirea după drumul de apus al soarelui şi graţioasa plecare a regalelor pălării. Dăruiţi-vă această imagine spre bucuria, spre liniştea şi vindecarea, fără plată, a sufletului ! Iar când sufletul „doare” mai puţin, s-a demonstrat că şi trupul e împovărat de mai puţină suferinţă. „Reţeta” vă aşteaptă la galbena poartă de intrare în Ploieşti…
