Chiria pentru locuitorii din blocurile ANL ar putea fi majorată
Guvernul intenționează să modifice modelul de subvenţionare a celor care stau în locuinţe ANL, sens în care ar urma să introducă şi cheltuielile aferente utilităților.
„Calculul subvenţiilor pentru locuire şi energie ar trebui să ţină seama de faptul că gospodăriile cele mai sărace nu pot să aloce peste 10-15% din venituri pentru locuinţă şi costurile utilităţilor, luate împreună“, se precizează în Strategia Naţională a Locuirii, document realizat de Ministerul Dezvoltării şi citat de revista Capital.
În cazul unei astfel de majorări, chiriaşii care nu-şi permit plata chiriei ar urma să fie subvenţionaţi de stat sau din bugetul primăriilor pentru a acoperi diferenţa.
„Prima casă”, accesibilă doar persoanelor cu venituri mici
Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică Strategia Naţională a Locuirii, care prevede ca beneficiarii programului “Prima casă” să fie doar persoanele cu venituri mici.
Astfel, conform, unui comunicat al instituției, “plafonul de garantare de 60.000-70.000 EUR nu este destul de eficient în filtrarea şi orientarea către persoanele care au cu adevărat nevoie de acest tip de asistenţă din partea Guvernului. Un criteriu de eligibilitate bazat pe venit ar putea fi o soluţie în această privinţă. Astfel, eligibilitatea pentru obţinerea garanţiei din cadrul programului «Prima Casă» ar putea să se bazeze pe criteriul de venit”.
Două pachete de credite neperformante din România – vândute
APS Holding a anunțat finalizarea proceselor de cumpărare a două pachete de credite neperformante din România, acestea însumând 1,33 miliarde de euro, precizează Agerpres. Unul dintre credite a fost achiziționat de la o bancă de pe piața românească și include creanțe garantate și negarantate corporate și de tip întreprinderi mici și mijlocii (IMM) cu valoarea nominală de peste 1,07 miliarde de euro. Cel de-al doilea include, printre altele, atât creanțe garantate, cât și negarantate, cu o valoare de 260 milioane de euro.