Creștere a veniturilor companiei Orange

Veniturile companiei Orange au crescut, în primul semestru al anului curent, cu 6,5%, acest lucru datorându-se serviciilor mobile.
„Am încheiat prima jumătate a anului cu o performanță comercială și financiară solidă, consolidând poziția de lider a companiei pe piața serviciilor mobile. În al doilea trimestru al anului, clienții au continuat să aleagă oferte de abonament ajustate pe necesitățile lor, împreună cu cea mai bună gamă de smartphoneuri disponibile. Acest lucru confirmă interesul pentru beneficiile ofertelor și încrederea lor în calitatea serviciilor Orange. În contextul unei piețe extrem de competitive pe preț, strategia noastră este să asigurăm cea mai bună experiență prin acoperirea și performanța rețelei, prin diversitatea ofertelor și prin profesionalism și expertiza în servicii de asistență în toate punctele de interacțiune. Clienții noștri vor descoperi promisiunea calității Orange îndeplinită și în noile servicii pe care le vom lansa în perioada următoare”, au declarat, pentru Economica.net, reprezentanții Orange România.

Peste un miliard de euro, bani negri scoși din țară

Societățile comerciale care au eludat plata taxelor au scos din România peste un miliard de euro în ultimii doi ani, arată datele Ziarului Financiar.
Printre modalitățile utilizate ar fi fost și aceea a încheierii unor contracte de consultanţă la suprapreţ, cu firme sau persoane din afara ţării, dar şi acordarea unor plăţi pentru servicii în care este mai greu de stabilit un preţ corect.
La rândul său, Dragoș Doroș, președintele ANAF, a spus: „Evaziunea fiscală mare este pe piața cerealelor, a produselor petroliere. Pentru combaterea acestei evaziuni fiscale, ne trebuie o bază de date și un sistem informatic modern”.

Austriecii cred că România are “o politică economică prietenoasă”

Investitorii austrieci din România sunt de părere că activitatea lor se va dezvolta considerabil în următorii doi ani, acest lucru conducând și la crearea de noi locuri de muncă.
“În România există o politică economică prietenoasă cu întreprinzătorul, iar stabilitatea politică, transparenţa, precum și promovarea formării şi a perfecţionării profesionale reprezintă factori importanţi, care ne dau încredere în perspectiva dezvoltării activității firmelor noastre”, se menţionează într-un comunicat al filialelor austriece a investitorilor din România.