Zeci de milioane de lei la buget în urma unor controale ale ANAF

Ionuț Mișa, director în cadrul Agenției de Adminstrare Fiscală (ANAF) a declarat pentru Ziarul Finaciar că reprezentanții instituției au efectuat, în primul semestru al anului curent, “14 controale pe dosare preţuri de transfer în primele şase luni. Am adus 44 milioane de lei la buget de la o companie de retail care făcea achiziţii de la afiliaţi la un preţ mult mai mare decât preţul pieţei sau plătea pachete salariale de o anumită valoare nejustificată”. Acesta a mai precizat că Direcția ”Mari Contribuabili” din cadrul ANAF ”acoperă activitatea a circa 1.500 de mari companii din toată ţara, care au o pondere de circa 50% în totalul veniturilor totale la bugetul consolidat al statului”.

Dispută între Consiliul Concurenței și Romgaz

Potrivit Agerpres, Curtea de Conturi a României a constatat, în urma unui control la Romgaz, că producătorul ar fi vândut gaze în valoare de peste 160 de milioane de lei fără a respecta legislaţia! În replică, Consiliul de Administraţie al Romgaz spune că a făcut deja o contestație împotriva deciziei Curții de Conturi și precizează: “Conform unor interpretări pe care le considerăm a fi subiective şi eronate ale legislaţiei, făcute de către auditorii Curţii de Conturi, constatarea/decizia obligă Romgaz să întreprindă măsuri în vederea recuperării unor sume mari de bani de la diverşi clienţi şi parteneri comerciali, demers ce nu se va putea realiza decât prin intermediul derulării unor proceduri legale litigioase (valoarea presupusului prejudiciu vehiculat/estimat de către Curtea de Conturi depăşind suma de 160 milioane lei)”.

Deficit al contului curent al balanței de plăți

Conform datelor Băncii Naționale a României (BNR), în primele cinci luni ale acestui an, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,6 miliarde de euro. „În perioada 1 ianuarie – 31 mai 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,6 miliarde de euro, comparativ cu un excedent de 42 de milioane de euro în perioada ianuarie – mai 2015. În structură, balanța veniturilor primare și balanța bunurilor au consemnat creșteri ale deficitelor cu 1,704 miliarde de euro, respectiv cu 1,172 milioane de euro, iar balanța serviciilor și balanța veniturilor secundare au înregistrat excedente majorate cu 149 de milioane de euro, respectiv cu 85 de milioane de euro”, se mai precizează într-un comunicat al BNR.