Echipa CSKA Sofia revine în prima divizie de fotbal din Bulgaria în urma fuziunii cu formaţia Litex Loveci, după ce în urmă cu un an fusese retrogradată direct în Liga a treia din cauza datoriilor de peste 15 milioane de euro. Comitetul juridic al Federaţiei bulgare de fotbal a dat asigurări că fuziunea şi înscrierea în prima ligă s-au desfăşurat în conformitate cu legislaţia naţională şi normele interne. Luna trecută, echipa din Sofia a devenit prima formaţie din Liga a treia care câştiga cupa Bulgariei, după ce a învins în finală Montana cu scorul de 1-0.