Consumul de acizi graşi Omega 3 prezenţi în cantităţi mari în anumite specii de peşti precum somon, sardine sau anşoa poate reduce riscul de atac de cord cu 10%, arată o vastă cercetare publicată recent într-o revistă americană.
Studiul epidemiologic bazat pe teste de sânge extinse pentru a stabili corelaţia dintre omega-3 şi frecvenţa infarctului miocardic a inclus 45 637 de participanţi. Din acest grup, 7 973 au avut un prim atac de cord, în urma căruia 2 781 au murit, precizează autorii în revistă medicală JAMA Internal Medicine.
„Aceste rezultate desprinse în urma a numeroase studii oferă imaginea cea mai completă de până acum a efectului preventiv al Omega-3 împotriva bolilor cardiovasculare”, a declarat Liana Del Gobbo, un cercetător la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford din California, unul dintre co-autori.
„Rezultatele studiilor au fost similare, indiferent de vârstă, sex, rasă, prezenţa sau absenţa diabetului zaharat, utilizarea de aspirină sau tratament împotriva colesterolului”, spune ea.
„Rezultatele noastre întăresc importanta consumului de peşte şi de Omega-3 ca parte a unei diete sănătoase”, a spus dr Dariush Mozaffarian, decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Nutriţie de la Universitatea Tufts din Boston, care a condus studiul.
Pe lângă bogăţia în Omega 3, peştele furnizează proteine specifice, vitamina D, seleniu şi alte minerale, spun cercetătorii. Consumul de Omega 3 poate scădea cu 10% riscul mortalităţii cardiace.
Consumul de acizi graşi Omega 3 prezenţi în cantităţi mari în anumite specii de peşti precum somon, sardine sau anşoa poate reduce riscul de atac de cord cu 10%, arată o vastă cercetare publicată luni într-o revistă americană.
Studiul epidemiologic bazat pe teste de sânge extinse pentru a stabili corelaţia dintre omega-3 şi frecvenţa infarctului miocardic a inclus 45637 de participanţi. Din acest grup 7973 de persoane au avut un prim atac de cord, în urma căruia 2781 au murit, precizează autorii în revistă medicală JAMA Internal Medicine.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet Consumul de Omega 3 poate scadea cu 10% riscul mortalitatii cardiace














