N.Dumitrescu
Găzduit de ani buni într-o clădire cu o vechime de peste 190 de ani, cea mai mare unitate aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova – Centrul de la Călineşti, din comuna Floreşti – va intra într-un amplu proces de restructurare. Gândită sub forma unui plan foarte bine structurat, această strategie face obiectul unui proiect de hotărâre ce a fost aprobat miercuri, în şedinţa Consiliului Judeţean Prahova, în contextul în care judeţul Prahova a fost inclus în strategia prin care România încearcă să se alinieze normelor europene ce vizează dezinstituţionalizarea persoanelor adulte cu handicap.
În şedinţa care a avut loc miercuri, unul dintre proiectele de hotărâre care au fost supuse dezbaterii şi votului în plen vizează Planul de restructurare a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti din comuna Floreşti. Documentul a fost întocmit la sugestia Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, în contextul în care România s-a angajat să asigure tranziţia de la un sistem bazat pe îngrijiri de tip rezidenţial la unul bazat pe servicii alternative comunitare care, în prezent, sunt insuficient dezvoltate. Mai exact, pentru intervalul de timp 2015-2023, ţara noastră şi-a asumat dezinstituţionalizarea unui număr de 1.300 de persoane adulte cu handicap, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 propunându-se realizarea de locuinţe protejate, pentru facilitarea integrării în comunitate a adulţilor cu dizabilităţi, prin tranziţia de la instituţiile rezidenţiale de tip vechi precum şi de centre de zi care să asigure inclusiv prevenirea instituţionalizării. Cum Centrul de la Călineşti este cea mai mare unitate aflată în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova, s-a întocmit şi s-a aprobat planul menţionat. Proiectul vizează, de fapt, restructurarea Centrului de la Călineşti prin construirea pe terenurile puse la dispoziţie de Consiliul Local Floreşti a 10 „locuinţe protejate”, precum şi înfiinţarea a patru centre de zi, în care persoanele cu dizabilităţi din locuinţele protejate, precum şi din comunitatea locală, să beneficieze de servicii specifice. Decizia punerii în practică a acestui plan de restructurare a fost perfect justificată, având în vedere, după cum se menţionează în proiectul de hotărâre aprobat de Consiliul Judeţean Prahova, situaţia actuală a unităţii. Concret, starea actuală a unora dintre pavilioane nu permite utilizarea acestora în condiţii de siguranţă, igienă şi confort, deoarece camerele sunt supraaglomerate şi nu respectă standardele de calitate în vigoare. Mai exact, Pavilionul A (704 mp) are în componenţă 19 saloane, trei băi, un cabinet medical, Salonul B (462 mp) are 6 saloane, o baie, o cameră pentru infirmieri, un cabinet psihologic, o cameră pentru depozitarea rufelor, Pavilionul C (420 mp) are în componenţă 8 saloane, patru băi, o cameră pentru depozitarea rufelor, o cameră pentru infirmieri, Pavilionul D (156,6 mp) are în componenţă 6 saloane, patru băi, o cameră pentru depozitarea rufelor şi o cameră pentru infirmieri. Mai mult, s-a menţionat că primele trei pavilioane au şi un regim special, având în vedere faptul că sunt monumente protejate, cu o vechime de peste 190 de ani! S-a mai precizat că, deşi s-au făcut lucrări de reparaţii şi întreţinere, din cauza vechimii clădirilor sunt evidente infiltraţiile de la nivelul fundaţiilor şi al pardoselilor de la parter, fisurile şi crăpăturile în zona pereţilor de la parter, degradările tencuielilor exterioare, corodarea armăturilor folosite la realizarea bolţilor, degradarea instalaţiilor etc. Cu o capacitate de 235 de locuri, aşa cum a fost aprobată, în momentul de faţă, în Centrul de la Călineşti sunt internate 137 de persoane.
Conform evaluărilor făcute, s-a luat în calcul că 93 de persoane vor putea fi considerate persoane eligibile pentru a intra într-un proces de dezinstituţionalizare, prin locuire în
construcţii de tip „locuinţe protejate”, prin accesarea serviciilor oferite de centrele de zi, restul bolnavilor fiind persoane imobilizate la pat sau vârstnici care necesită supraveghere şi îngrijire specifică şi continuă.
Povestea clădirii care găzduieşte centrul
Conform unui mai vechi ghid turistic al judeţului Prahova, Centrul de la Călineşti funcţionează în Conacul Mavru – Cantacuzino. Acesta a fost construit în perioada 1821-1825, de către generalul Niculae Mavru şi dăruit fiicei sale Maria, care s-a căsătorit, în anul 1845, cu Ioan Cantacuzino (Măgureanu). Se crede că în această clădire s-a semnat chiar Regulamentul organic şi, de asemenea, că tot aici s-ar fi adăpostit Nicolae Bălcescu, în preajma izbucnirii Revoluţiei din 1848, când era urmărit de armată pentru a fi arestat.