Bogdan Chitic

Jucătorii cu cea mai mare experienţă competiţională din lotul echipei masculine de baschet CSM Ploieşti, internaţionalul Andrei Căpuşan (32 ani) şi româno-spaniolul Angel Santana (39 ani), au şanse mici să mai continue, şi în Liga Naţională, sub comanda lui Eugen Ilie. Sosiţi la Ploieşti la începutul lunii februarie – pentru un al doilea mandat în „Olimpia”, după cel petrecut în sezonul 2011-2012, la CSU Asesoft – cei doi au primit roluri oarecum diferite pe ruta promovării în Liga Naţională.
Andrei Căpuşan a evoluat ca titular în toate cele 10 partide din faza semifinală, cu medii de peste 25 de minute pe meci, având prestaţii în general bune, cu accent pe faza defensivă. Căpuşan a „negociat” de-o manieră pozitivă spaţiul de trei secunde alături de Mihai Gavrilă sau Andrei Ene, a urcat, la nevoie, şi pe poziţia 5, iar efortul său depus în ambele capete ale terenului s-a oglindit într-o statistică echilibrată: 12.5 puncte, 6.2 recuperări, 1.5 capace. În momentul în care extrema de forţă a CSM-ului l-a avut alături pe bunul său prieten, Angel Santana, în ultimul meci din „semifinale”, cu Politehnica Iaşi, dar şi la cele trei de la turneul de promovare din „Olimpia”, Căpuşan a jucat mai mult rolul de centru, achitându-se şi de această dată de sarcinile trasate de banca tehnică.
De partea cealaltă, româno-spaniolul Santana – instructor de zbor în viaţa de zi cu zi, a îmbrăţişat, mai mult, ipostaza jucătorului „de vestiar”, al liderului nu neapărat din teren, ca şi cifre, în meciurile oficiale, cât mai ales al celui capabil să dezmorţească oricând atmosfera la antrenamente. Venit la Ploieşti pentru a pune umărul la promovare, dar, în acelaşi timp, ducând în spate povara unei mai vechi accidentări, la călcâi, Santana şi-a croit loc în echipă pe finalul sezonului. A marcat 13 puncte cu Politehnica Iaşi, în ultimul joc al „semifinalelor”, după care, la turneul final, a început ca titular toate cele trei partide, bifând medii de 12 puncte pe întâlnire, cu un procentaj de peste 50% la aruncările de la distanţă.
În perspectiva viitorului sezon, în care au fost deja antamaţi 3 jucători români – Burlacu, Toth, Aktas, în rotaţia de bază, dar şi alţi 4 străini – Nunez, Novak, Mescheriakov, Hunt, cu „valenţe” de titulari, este greu de crezut că Santana şi Căpuşan îşi vor mai găsi un loc la CSM Ploieşti. Aspectul vârstei, cel puţin în cazul româno-spaniolului, dar şi naveta zilnică, pe ruta Bucureşti – Ploieşti, pentru antrenamente, sunt chestiuni care nu convin întocmai rigorilor primului eşalon, asta ca să nu mai amintim că poziţiile pe care cei doi „veterani” evoluează au fost cam primele acoperite, la începutul verii. Aşadar, rămâne de văzut ce profil va avea cel de-al 5-lea jucător străin transferat pentru noul sezon – varianta găsirii unui „combo guard” (1-2), fiind cea mai probabilă la momentul actual, dar şi care dintre tinerii baschetbalişti români vor mai primi şanse reale şi o expunere direct proporţională cu vârsta, în Liga Naţională.