N.D.
Cei care ajung, din diferite motive, la sediul Primăriei Câmpina, nu rezistă tentaţiei de a se opri, măcar pentru câteva minute, şi lângă fântâna arteziană amplasată strategic în faţa sediului instituţiei. Forma, dar şi jocul apei acestei fântâni pot stârni admiraţia privitorilor, dar acestea “pălesc”, la propriu, în faţa reprezentaţiei oferite de o …numeroasă familie de broaşte ţestoase – 12 la număr. Iar spectacolul este de-a dreptul savuros, în contextul în care, de diferite mărimi, broscuţele ba “fac plajă” pe pietrele din fântână, ba se bălăcesc, făcându-şi simţită prezenţa prin numeroase scufundări. Conform informaţiilor primite de la Primăria Câmpina, broaştele ţestoase au fost aduse aici atât de către salariaţii instituţiei, cât şi de unii dintre cetăţenii municipiului, în special de către pescari. Fiind atât de jucăuşe, acestea reprezintă o atracţie pentru copiii care merg la plimbare cu părinţii sau bunicii sau către părculeţul din zonă, oprirea la “fântâna cu broscuţe” fiind obligatorie!














