Situația de securitate din Turcia se menține instabilă, mai ales în zona orașelor Ankara și Istanbul, informează o alertă de călătorie emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). MAE reiterează avertismentul adresat cetățenilor români aflați sau care se deplasează în această țară de a rămâne extrem de precauți și vigilenți, evitând implicarea în orice manifestații sau alte evenimente publice care ar putea degenera în violențe. „Este necesară informarea permanentă asupra evoluției interne din acest stat și verificarea disponibilității mijloacelor de transport înspre sau dinspre Turcia”, precizează instituția. Cel puțin 290 de persoane au fost ucise în Turcia în cursul unei tentative de puci în noaptea de vineri spre sâmbătă și 6.000 sunt în prezent în arest. Pe de altă parte, Autoritatea Națională pentru Turism a anunțat că turiștii pot fi asistați de către ANT pentru a se asigura că drepturile nu le vor fi încălcate și că agențiile de turism își vor respecta obligațiile legale asumate odată cu comercializarea pachetului de servicii turistice. În acest sens, turiștii pot contacta A.N.T. la numerele de telefon: 0734/453.473 – George Borună – director general, 0372/144.023, 0372/144.039, 0733/440.225 – Secretariat Control, Serviciul Control: 0729/777.330 – Gabriel Ionescu, 0729/777.333 – Dorin Gherghina, 0733170306 – Camelia Dumitrache, 0733440216 – Romeo Munteanu, dar și prin adresele de e-mail: control@mturism.ro, sesizari@mturism.ro, george.boruna@mturism.ro