Pentru tinerii prahoveni care vor să se implice în viaţa comunităţii, există noi oportunităţi în acest sens, prin participarea la o serie de evenimente în cadrul cărora accentul este pus pe dialog. Concret, la Ploieşti, astăzi va fi organizat un prim astfel de eveniment, cu tema „Cafeneaua Publică– Tu eşti parte din comunitate”, care va fi organizat la Restaurantul de economie socială Appolo, situat pe strada Bobâlna nr. 9 (fostul Restaurant Pelican). Evenimentul face parte dintr-un proiect, lansat la nivel naţional, „Lucrătorul de tineret”, finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Dialog Structurat cu tinerii 2016, cofinanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus plus. La nivelul judeţului, lucrătorii de tineret, alături de reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Prahova şi Asociaţia Viitorul Tinerilor Ploieşti, în parteneriat cu Asociaţia „Noi şi ceilalţi” Filiala Prahova, Asociaţiile Masterpeace România şi Ares’el Ploieşti, vor încerca să identifice cerinţele reale ale tinerilor, scopul fiind de a-i ajuta să se implice în activităţi specifice vârstei, inclusiv de voluntariat. „Prin aceste activităţi se urmăreşte creşterea numărului de tineri implicaţi în evenimente de consultare şi formare, a calităţii evenimentelor de tineret cu privire la consultare publică, participare şi dialog structurat”, au menţionat organizatorii evenimentului de astăzi. Special pentru punerea în aplicare a proiectului „Lucrătorul de tineret”, Ministerul Tineretului şi Sportului a creat o reţea- denumită tineREŢEA – care organizează la nivel naţional o serie de evenimente de consultare. La nivelul judeţului Prahova, lucrător de tineret este Vasile Porumbaru, sarcina acestuia fiind să organizeze patru activităţi din sfera consultării şi a dialogului structurat şi o activitate de formare în comunităţile în care tinerii sunt activi. Cei interesaţi să participe la aceste evenimente pot solicita detalii în sistem electronic (viitorultinerilor@yahoo.com).














