Două persoane au ajuns la spital din cauza unei manevre greşite în trafic. Un şofer neatent nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în plin într-o altă maşină.
Accidentul a avut loc în centrul Ploieştiului, in zona Catedralei. Şoferul unui autoturism nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat într-o altă mașină, care s-a răsturnat.
În urma impactului, şoferița a cărei mașină a fost lovită a rămas încarcerată. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, ambulanţă şi pompieri. Tânăra aflată la volanul maşinii răsturnate şi şoferul vinovat au ajuns de urgenţă la spital.