Violeta Stoica
Consilierii locali ploieșteni – întruniți în regim de urgență ieri – au aprobat, nu fără discuții, însă, un proiect de hotărâre de rectificare a bugetului Transport Călători Express, prin care s-a alocat suplimentar suma de 17,5 milioane de lei pentru ca societatea care asigură serviciul public de transport să poată să funcționeze până la sfârșitul acestui an.
În urma deciziei de ieri, Transport Călători Express va avea posibilitatea să achite către ANAF ultima tranşă din datoria către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Mari Contribuabili și, prin aplicarea legislației în vigoare, să fie absolvită de achitarea accesoriilor la suma inițială, constând în penalități de întârziere și dobânzi. Practic, dacă va achita datoria inițială până la sfârșitul acestei luni, TCE va scăpa de accesorii în valoare totală de peste cinci milioane de lei.
Prin alocarea sumei de 17,5 milioane de lei pentru Transport Călători Express se va putea aplica în continuare gratuitatea pentru pensionari, dar va putea fi achitată la timp și suma datorată către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit deciziei definitive a instanțelor de judecată, ceea ce presupune că TCE va putea să beneficieze de prevederile legale prin care se anulează accesoriile constând în penalități de întârziere și dobânzi. În cazul TCE, societatea va scăpa practic de achitarea accesoriilor în valoare de peste cinci milioane de lei, constând în penalități de aproape 1,2 milioane de lei și de dobânzi în valoare de circa 3,8 milioane de lei.
Deși suma poate părea mare – unii dintre consilierii pesediști întrebând chiar de unde s-au găsit fonduri pentru TCE – primarul Adrian Dobre a recunoscut că acești bani acoperă doar parțial solicitarea reprezentanților Transport Călători Express. “Suntem într-o situație de criză, iar la o viitoare ședință ordinară va trebui să clarificăm toate necesitățile pentru ca societățile să funcționeze, iar serviciile publice către populație să nu aibă de suferit până la finalul acestui an”, a precizat noul primar al Ploieștiului.