Polițiștii Secției Rurale nr. 10 Valea Călugărească au fost alertați prin sistemul 112 de către un bărbat care pretindea că a fost tâlhărit de doi necunoscuți.
Apelantul, care practică taximetria în municipiul Ploiești, a relatat faptul că a fost solicitat de doi bărbați, pentru a-i transporta cu taxiul într-o comună limitrofă. La intrarea în satul Cătunu (comuna Berceni), unul din cei doi i-ar fi cerut să oprească autovehicului iar celalalt, sub amenințarea unui cuțit, l-ar fi deposedat de suma de 2.200 de lei. După incident, bărbatul ar fi apelat 112 și s-a deplasat la Postul de Poliție Berceni.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că apelantul a sesizat o faptă care nu s-a petrecut în realitate. persoana în cauză ar fi recurs la această metodă în încercarea de a justifica o datorie în fața soției.
Bărbatul, în vârstă de 24 de ani, a fost sacționat contravențional cu suma de 1.000 de lei, urmând a i se imputa și cheltuielile judiciare.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Sancționat contravențional pentru apelarea nejustificata a numarului de urgența 112