Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă României un împrumut în valoare de 300 de milioane de euro pentru sprijinirea proiectelor de mediu în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, în perioada 2014 – 2020, a anunțat Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Contractul de finanțare a fost semnat joi, la Luxemburg, de ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, și vicepreședintele Băncii Europene de Investiții, Cristian Popa.
Potrivit vicepreședintelui BEI, Cristian Popa, prin împrumutul BEI, vor fi cofinanțate proiecte prioritare cu o valoare totală de 4,5 miliarde de euro, contribuind, astfel, la o mai mare utilizare a fondurilor nerambursabile acordate de Uniunea Europeană.
Finanțarea BEI se acordă sub forma unui Program de Împrumut Structural. Pe lângă proiectele de infrastructură la scară largă, împrumutul BEI poate fi, de asemenea, utilizat pentru finanțarea unor scheme mai mici, care, din cauza dimensiunilor reduse, nu s-ar fi putut califica pentru o finanțare directă din partea BEI.
De la începutul operațiunilor BEI în România, banca a acordat împrumuturi în valoare totală de aproximativ 11 miliarde de euro (inclusiv împrumutul semnat joi), reprezentând circa 7% din PIB-ul României estimat pe 2015.