La Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu” din Ploiești vor fi prezentate joi, începând cu ora 10:00, două filme, în cadrul programului educațional
CinED România. Este vorba despre filmele: Prima zi de școală / Le Rentrée des classes, de Jacques Rozier și Luminița / Petite lumière, de Alain Gomis. Peliculele sunt dedicate elevilor din clasele I – IV, iar fiecare proiecție va dura 60 de minute. Participarea la proiecții este gratuită pentru elevi și învățători. La finalul fiecărei proiecții vor avea loc discuții cu elevii și învățătorii prezenți, se vor analiza filmul urmărit și mesajul educațional și cinematografic transmis de acesta. Criticul de film Ileana Bîrsan este invitat special la proiecțiile din Ploiești. Ea va conduce dezbaterile și va răspunde la întrebările participanților.Proiectul CinEd a fost lansat în
7 țări partenere, Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Republica Cehă şi România, mai multe urmând să se alăture începând cu 2017. CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Asociaţia Culturală Macondo şi Societatea Culturală NexT. CinEd este un program cofinanţat de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene, derulat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România. Parteneri: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Institutul Cultural Român, Inspectoratul Școlar Județean Prahova.














