„Lupta împotriva corupţiei nu poate deveni un paravan pentru încălcarea legii de către procurori DNA!”

Declarațiile publice făcute în ultima perioadă de senatorul Daniel Savu – atât în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, cât și după vâltoarea scrutinului din 5 iunie – au avut un impact deosebit în rândul ploieștenilor. Senatorul independent Daniel Savu a venit cu dezvăluiri șocante referitoare la miza pe care au avut-o alegerile locale, dar și la legăturile strânse dintre anumiți oameni de afaceri cu interese în zona banilor publici și reprezentanți ai autorităților. Intervențiile din spațiul public ale parlamentarului prahovean au stârnit valuri de reacții din partea ploieștenilor, care s-au arătat foarte interesați de modul în care se scurg fonduri publice în buzunarele unor profitori locali.
Ultima declarație politică a senatorului Daniel Savu vizează în mod direct relațiile dintre unii membri ai Direcției Naționale Anticorupție și fenomenul politic (despre care parlamentarul prahovean a mai făcut vorbire), care ar putea afecta lupta reală contra corupției. “Ca senator de Prahova, în prezent independent, membru al Comisiei de supraveghere a SRI, vreau să vă sesizez fapte de o gravitate deosebită petrecute în acest județ, unele dintre ele prezentate în presa locală și națională, altele semnalate în mod neoficial, dar care vizează interese locale, cazuri ce cred că merită atenția și sesizarea publică din partea instituției dumneavoastră”, se adresează senatorul Daniel Savu șefei Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.
De această dată, parlamentarul de Prahova apelează în mod direct la șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, prin intermediul unei declarații politice referitoare la posibile legături dintre un procuror ploieștean și ofițeri ai SRI cu oameni de afaceri locali cărora “structurile” le-ar acorda sprijin.
Redăm integral semnalul de alarmă tras de senatorul Savu, membru al Comisiei de control al SRI din Parlamentul României: “În calitate de senator, am considerat necesar să mă adresez prin prezenta declarație politică procurorului șef al DNA, doamna Laura Codruța Kovesi, pentru a sesiza mai multe aspecte menite să sprijine lupta împotriva corupției și, în același timp, să consolideze credibilitatea acestei instituții.
În contextul cu totul special al ultimilor ani, în care flagelul corupției a afectat profund societatea românească, efortul DNA de a scoate la lumină acest fenomen este profund justificat și necesar. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, integritatea și credibilitatea instituției în fața cetățenilor devin la fel de importante ca și rezultatele obținute de-a lungul timpului. În acest sens, probitatea morală și profesională a procurorilor DNA trebuie să fie deasupra oricărei suspiciuni, iar metodele de lucru folosite de aceștia să se încadreze perfect în normele prevăzute de legislația statului român. Doamnă procuror șef al DNA, realitățile cu care vin în contact prin activitatea de senator mă obligă să vă spun că lupta împotriva corupției nu poate deveni un paravan pentru încălcarea legii de către procurori DNA, iar acțiunile instituționale și private ale acestora trebuie să respecte pe deplin rolul și statutul pe care îl au în societate.
Din acest punct de vedere, este de notorietate scandalul public generat de faptele procurorului Emilian Eva care au adus importante prejudicii de imagine instituției. Societatea românească în general, și DNA în special, nu trebuie să permită ca în fiecare județ, la adăpostul luptei anticorupție, să se contureze câte un caz “Emilian Eva”.

„Semnale despre o nouă grupare de tip mafiot”

Ca senator de Prahova, în prezent independent, membru al Comisiei de supraveghere a SRI, vreau să vă sesizez fapte de o gravitate deosebită petrecute în acest județ, unele dintre ele prezentate în presa locală și națională, altele semnalate în mod neoficial, dar care vizează interese locale, cazuri ce cred că merită atenția și sesizarea publică din partea instituției dumneavoastră.
Astfel, după dosarele “Cosma”, “Bădescu” și “Ghiță”, anchetate în Prahova, și care au dovedit foarte clar că instituția pe care o conduceți și-a făcut datoria, există tot mai multe semnale exprimate în spațiul public, legate de faptul că o nouă grupare de tip mafiot încearcă să preia controlul asupra alocărilor bugetare, atât în Ploiești, cât și în restul județului. Potrivit mai multor informații, majoritatea prezentate chiar și în presă, influența acestei grupări se manifestă în principal prin acțiunile unui anume George Stanciu, zis “Mardare”, prin firmele căruia au trecut și ar urma să mai treacă importante sume din bani publici, acesta beneficiind de sprijin efectiv și protecție din partea procurorului DNA Mircea Negulescu și a unor ofițeri SRI din Prahova.
Dacă ar fi vorba despre o situație obișnuită și proceduri normale, înțeleg că demersul meu ar trebui să se adreseze către Parchetul General, CSM și Inspecția Judiciară. Trebuie să vă spun însă că, în aspectele pe care le voi prezenta în continuare, nu mă voi referi la un context uzual.
În Prahova s-a creat deja psihoza că, datorită protecției din partea unor procurori DNA și ofițeri SRI, oricine critică sau încearcă să ancheteze această grupare este urgent arestat de DNA – Secția Teritorială Ploiești. Astfel, a fost indusă o stare de teamă și s-a acreditat ideea că nimeni nu poate să oprească acțiunile acestor oameni sau să le prevină efectele. Presa – locală, dar și națională – a relatat deja despre faptele acestei grupări. (…)
În calitate de senator, am primit și eu, din partea unor cetățeni și oameni de afaceri, sesizări despre fapte cel puțin discutabile sau la limita legii, inclusiv despre presiuni la care aceștia au fost supuși, cu scopul de a fi determinați să își cedeze afacerile, primind în schimb promisiunea că li se vor închide dosarele aflate în cercetare penală. Trebuie să precizez faptul că nu am considerat ca fiind de competența mea să mă implic pentru a solicita documente sau probe în acest sens, considerând că sesizarea dumneavoastră, ca procuror șef al DNA, prin prezenta declarație politică, reprezintă un demers corect și etic. Vă pot prezenta însă un exemplu, în plus față de cele relatate deja în presă. În schimbul închiderii unui dosar de evaziune fiscală aflat în anchetă, constructorul Hipodromului din Ploiești a fost determinat (influențat într-o manieră categorică) să accepte ca subcontractor firma Eubau Tech Industry SRL, despre care am citit tot în presă că este controlată de același George Stanciu.
Doamnă Laura Codruța Kovesi, este nepermis ca în spațiul public, despre DNA să circule atâtea relatări care decredibilizează efortul derulat la nivel național împotriva corupției și, în acest context, unii să profite pentru a deveni ei înșiși corupți. În același timp, este nepermisă asocierea procurorilor DNA, sub orice formă, cu interese de afaceri, cu atât mai grav cu cât față de acestea există prezumția de nelegalitate.
Închei prezenta declarație politică cu solicitarea pe care v-o adresez de a verifica cele semnalate și de a dispune măsurile care considerați că se impun, conform prevederilor legale”.