Proiect pentru modificarea Codului Fiscal
Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, a anunțat că instituția pe care o conduce lucrează la un proiect de ordonanță pentru modificarea Codului Fiscal, astfel încât debitorii care apelează la darea în plată să fie scutiți de impozitul aferent transferului de proprietate.
„Subiectul este încă în discuții. În prezent lucrăm la o versiune în care să avem o excepţie pe o proprietatea supusă regimului de dare în plată. Ne-am întâlnit cu reprezentanții notarilor și cu ai Parlamentului care au lucrat la această lege. Suntem în faza în care încercăm să identificăm toate cazurile şi să le surprindem în mod corect în această modificare, astfel încât să se poată implementa, să nu ne lovim și de alte probleme. Căutăm formule ca legea să iasă clară, dar principiul acesta este, să exceptăm de la această taxă pe tranzacție o proprietate dată în plată”, a explicat Dragu, citată de Agerpres.
Au crescut comenzile noi în industria prelucrătoare
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), comenzile noi din industria prelucrătoare, per total- piaţa internă şi piaţa externă – , au crescut în termeni nominali cu 4,4%, în primele patru luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2015, însă au scăzut în aprilie 2016 cu 6,8%, raportat la luna precedentă.
Aceeași sursă mai arată că noile comenzi din industria prelucrătoare s-au majorat pe ansamblul primelor patru luni, pe fondul creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată – cu 16,7%, industria bunurilor de capital – cu 8,8%, şi industria bunurilor de uz curent – cu 2,5%. Industria bunurilor intermediare a scăzut cu 3,3%.
S-a redus numărul datornicilor de pe lista ANAF
Numărul persoanelor fizice aflate pe lista datornicilor era de aproximativ 400.000, dar cifra s-a redus la jumătate până la momentul publicării, respectiv 16 mai 2016, având în vedere că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a trimis notificări cu privire la datoriile existente, a declarat recent președintele ANAF, Dragoș Doroș.
„Publicarea listelor a început în luna mai, dar s-au publicat mai întâi contribuabilii persoane juridice, iar persoanele fizice la jumătatea lunii mai. În acest interval, lista cu persoane fizice aproape s-a înjumătățit, pentru că am trimis notificări, am avut un dialog permanent și le-am cerut oamenilor să își aducă datoriile la zi. Dacă publicam lista la începutul lunii aprilie, erau de două ori mai multe persoane fizice decât am publicat în a doua jumătate a lunii mai”, menţionează Agerpres.














