În atenţia contribuabililor mijlocii

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti anunţă că, începând cu data de 03.06.2016, Registrul unic de control şi Registrul de evidenţă fiscală se eliberează de către administraţiile finanţelor publice din judeţele în care contribuabilii mijlocii îşi au sediul social.

Ajutor de la stat pentru investiţiile care promovează dezvoltarea regională

Ministerul Finanțelor Publice reaminteşte că a fost deschisă o nouă sesiune de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare în baza H.G. nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. Bugetul sesiunii este de 250 milioane lei. Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative necesare în prima etapă de evaluare, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, str. Apolodor nr. 17, sector 5, București, doar prin poștă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire, menţionându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 332/2014”. Înregistrarea solicitărilor se realizează până pe data de 10.06.2016. Analiza tuturor cererilor de acord pentru finanţare începe numai după încheierea sesiunii de înregistrare, fără a avea importanță ordinea înregistrării la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice.Toate informațiile privind condițiile ce trebuie îndeplinite în vederea obținerii finanțării și modul de completare a documentelor necesare precum și platforma de întrebări, sesizări și solicitări de clarificări se regăsesc la secţiunea Ajutor de stat – H.G. nr. 332/2014 cu modificările și completările ulterioare, de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, unde se află și noile versiuni ale Ghidului solicitantului și Manualului de plată. Informaţii suplimentare se pot afla şi la sediul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti – Biroul ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate – sau la telefon: 0760.089.068 / sau 0247.421.168, interior 342.