Peste 700 de angajatori – sancționați de Inspecția Muncii

În urma controalelor desfășurate în perioada 23 – 27 mai, Inspecția Muncii a dat amenzi care s-au ridicat la 457.755 de lei, fiind, totodată, găsite și 118 persoane care lucrau “la negru”.
De asemenea, conform unui comunicat al instituției, “ în aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă mai multe evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectori, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. În acest context, au fost sancţionaţi 773 de angajatori în domeniu”.

Fermierii – principalii beneficiari ai programului de cadastrare

Potrivit Capital.ro, fermierii vor fi principalii beneficiari ai Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, care vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România până în 2023, aceștia urmând să aibă un acces mai ușor la credite şi posibilitate de a comasa terenurile agricole. Programul, început de Agenția Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, are ca scop diminuarea costurilor tranzacţiilor imobiliare, înregistrarea proprietăţilor deţinute fără acte, dezvoltarea pieţei creditului ipotecar şi dezvoltarea mai rapidă a proiectelor de infrastructură. „Cadastrarea terenurilor agricole este majoră pentru agricultura din România, deoarece, fără cadastrare, agricultorul îşi diminuează posibilitatea de a se finanţa de la sistemul tradiţional bancar. Avem bani, comunicarea cu Guvernul este pozitivă, dar sunt anumite legi, complexe de altfel, dar care se bat una cu alta“, a precizat, în acest context, Jean Valvis – vicepreşedintele Consiliului Investitorilor Străini.