Actriţa americană Angelina Jolie ar putea juca în adaptarea cinematografică a romanului „Orient Express”, semnat de Agatha Christie, într-un rol făcut faimos de Lauren Bacall în filmul regizat de Sidney
Lumet în 1974. Noua peliculă ar fi un remake al celei din anii ’70 şi ar urma să fie regizată de regizorul şi actorul irlandez Kenneth Branagh. Pelicula lui Branagh, precum şi cea a lui Sidney Lumet, se bazează pe romanul de mistere al Agathei Christie din 1934 care se învârte în jurul detectivului Hercule Poirot şi a eforturilor sale de a rezolva iţele unui caz de crimă petrecut la bordul faimosului tren. Branagh va juca rolul lui Poirot, interpretat de Albert Finney în adaptarea lui Lumet. Potrivit The Hollywood Reporter, Jolie poartă discuţii pentru a obţine rolul lui Harriet Hubbard, unul dintre pasagerii trenului considerat a fi suspect în cazul de crimă. Ceilalţi actori urmează să fie anunţaţi, dar se crede că va fi vorba numai despre vedete. În afara rolurilor lui Finney şi Bacall din filmul original, filmul lui Lumet îi mai avea în distribuţie pe Ingrid Bergman şi Sean Connery. Filmările vor începe în noiembrie, în locuri precum Londra şi Malta. Scenaristul filmului „Green Lantern”, Michael Green, va scrie scenariul lungmetrajului.














