Bogdan Chitic

Echipa masculină de baschet a Clubului Sportiv Municipal Ploiești continuă să mute pe piața transferurilor, în perspectiva participării, în premieră, în Liga Națională. După ce au obținut semnătura președintelului Cătălin Burlacu, pentru ca, ulterior, să-i transfere pe mai tinerii George Toth și Baris Aktas, managerii ploieșteni au ajuns la un acord cu Angel Nunez (24 ani), o extremă venită de peste Ocean, care posedă și cetățenie dominicană.
Angel Nunez (2.03 metri, 92 kg) este un jucător polivalent, cu o mână bună de la semidistanță, elegant pe pătrundere și cu un apetit ridicat pentru spectacol. În NCAA, a evoluat preț de două sezoane pentru Louisville, dar cele mai bune cifre le-a avut în ultimul său an universitar, în tricoul lui South Florida (9.6 puncte, 6.1 recuperări). A participat la mai multe concursuri de slam-dunk atât în liceu, cât și în colegiu și, sezonul viitor, alături de CSM Ploiești va întâmpina prima sa experiență în afara granițelor Statelor Unite ale Americii.
În ultima săptămână, jucătorul s-a aflat în Panama, acolo unde echipa națională a Republicii Dominicane a obținut medaliile de bronz la Centrobasket 2016, competiție rezervată selecționatelor din America Centrală și Caraibe. Întrecerea a fost câștigată de naționala statului Puerto Rico, după un dramatic 84-83, în ultimul act, în fața reprezentativei Mexicului.

Copiii încep aventura la Mangalia

Echipele ploieștene de baby-baschet vor disputa, astăzi, primele jocuri din cadrul fazei grupelor în Liga Națională de la Mangalia. Patru formații de băieți, înscrise în competiție de Clubul Sportiv Universitar Ploiești, dar și una de fete, aparținând CSS-CSM Ploiești, vor lua parte la o adevărată sărbătoare a baschetului și se vor lupta pentru o clasare cât mai bună, pe tabloul principal al întrecerii. În total, aproximativ 150 de echipe din toată țară participă la ediția din acest an a Ligii Naționale de baby-baschet.