Întorcându-se de la coasă, Pavel îl vede pe Văsălie cu un cercel în ureche, plimbându-se fudul pe uliţă.
– Tulai Doamne, mă Văsai, da de când port tu cercel în ureche?!
– D-apoi de când l-o găsit Maria-n patu nost!

* * *

Ionel merge la doctor.
– Care e problema ta, tinere?
– Vedeţi, visez de două săptămâni găini care joacă fotbal… Vreau să scap de aceste vise.
– Da… ia acum aceste pastile ca să nu mai visezi găini care joacă fotbal!
– Pot să le iau mâine?
– De ce?
– Păi… vedeţi… azi e finala şi nu vreau să o pierd!

* * *

JURNALUL UNUI ROMÂN NORMAL:

Azi…
1. Azi am lăsat un șofer să intre în trafic de pe o stradă laterală.
Mi-a zis: „Bă boule, nu vezi că tu ai prioritate?”
2. Azi am dat 2 lei unui cerșetor. Mi-a zis să-mi iau lumânări de ei…
3. Azi am lăsat o femeie înaintea mea la coadă.
Cei din spate m-au înjurat: „Băăăă, e și înaintea noastră!”
4. Azi am mers cu 50 km/h prin localitate. Am fost claxonat și mi s-a strigat : „Ai murit la volan, bă?”
5. Azi l-am sunat pe un amic să-i spun că îl iert de datoria de 1.000 de lei.
Mi-a zis: „Ok, poți să-mi mai dai încă 1.000?”
6. Azi am adunat 3 (trei) hârtii de pe strada mea, de pe jos. Un vecin mi-a zis „Hai și adună și la mine, că uite ce mizerie e”.
7. Azi am cerut o cafea în restaurant, apoi am întrebat dacă pot fuma.
„Îmi pare rău, aici nu se fumează!”
„Păi și dânșii de la masa aia de ce fumează?”
„Dânșii au comandat mai mult, și mâncare, și băutură”.
8. Azi le-am zis gunoierilor că nu le mai dau bacșiș.
Mi-am găsit tomberonul aruncat la 50 de metri de unde-l lăsasem.
9. Azi am cerut un CD cu André Rieu. Vânzătoarea a căutat o oră pe sub teancurile de CD-uri cu manele.
10. Azi am claxonat un trecător neatent, să nu-l lovesc.
Mi-a arătat degetul mijlociu și m-a înjurat de morți.
11. Azi am cumpărat o pâine. Am dat un leu și am cerut restul, 20 de bani. Mi i-a dat. Dar mi-a schimbat pâinea cu una mai veche.
12. Azi am sunat la un club să-mi fac o rezervare.
„Da, sigur, Pe ce nume și câte persoane?”
Am spus, apoi am întrebat: Aveți aviz de funcționare de la ISU?
Mi-a închis.
13. Azi l-am atenționat pe un domn că i-a căzut chiștocul pe trotuar.
Era să mănânc chiștocul.
14. Azi am chemat o echipă să-mi repare cablul TV.
Mi s-a spus „Vă programăm peste 3 zile”. În schimb, când am întârziat cu plata două zile mi-au tăiat cablul.

* * *

Un cuplu mergea cu maşina pe un drum de ţară fără să-şi spună un cuvânt.
O discuţie anterioară se transformase în ceartă şi nici unul dintre ei nu voia să se dea bătut.
Trecând prin dreptul unui grajd cu măgari, capre şi porci, soţul întrebă sarcastic:
– Neamuri de-ale tale?
– Da, răspunse femeia, socrii şi cumnaţi!

* * *

Un beţiv la restaurant:
– Ospătar, am fost aseară aici?
– Desigur, domnule, ca de obicei!, răspunse ospătarul.
– Şi am cheltuit 200 lei?
– Într-adevăr, aţi băut straşnic de banii ăştia.
– Slavă Domnului! Am crezut că i-am pierdut.

* * *

Copilul vine acasă de la şcoală.
– Tată, ştiu ce carieră voi urma.
– Da? Care?
– Intru în crima organizată.
– Perfect. La stat sau la privat?

* * *

Un român avea un vecin arab. Într-o dimineaţă, plângea românul de mama focului. Arabul îl întrebă:
– De ce plângi, măi?
– Mi-a murit capra…
– Lasă, măi, uite dau la tine bani, iei altă capră.
Zis şi făcut. A doua zi, plângea românul şi mai tare.
– Acuma de ce mai plângi?
– Păi, dacă nu-mi murea capră, acuma nu aveam două?

* * *

Ionele, care e politica cea mai bună pe vremurile astea?
– Să-i păcăleşti pe toţi.
– Şi cea mai proastă?
– Să crezi că i-ai păcălit.

* * *

Se întâlnesc doi beţivi de dimineaţă:
– Ai luat micul dejun astăzi?
– Nu, nici măcar o picătură…

* * *

Se întâlnesc două prietene:
– Fată, ce te-ai îngrăşat!
– Să mă fi văzut acum două luni, eram şi mai grasă!… Arătam aşa, ca tine!

* * *

Tatăl îi spune feciorului:
– A face cunoştinţă cu o femeie pe internet este neserios.
– Tată, tu unde ai făcut cunoştinţă cu mama?
– În cazinou…

* * *

Cafeaua este o băutură magică.
O mulţime de copii au apărut pe lume numai după expresia: „Ieşi la o cafea?”

* * *

Un viitor ginerică întreabă la Radio Erevan:
– Ce este luna de miere ?
– Este un concediu pe care îl capătă bărbatul înainte de a lucra pentru noul şef.

* * *

Nu prea îmi place cum te-ai îmbrăcat cu rochia de mireasă, mi-a zis soacra mea.
– La următoarea nuntă o să fie mai bine, mamă soacra.

* * *

Un avocat îl sună pe clientul său:
– Astă noapte v-a murit soacra. Ce să comand: înmormântare, crematoriu sau îmbălsămare?
Clientul:
– Comandaţi totul, nu vreau să risc.
– Mama, un bărbat şi o femeie aleargă dezbracaţi pe câmp!
– Lasa fiule, nu te uita, cine ştie, sunt nişte sălbatici!
– Femeia o fi ea sălbatică, dar bărbatul e chiar tatăl nostru!

* * *

După ce ne vom căsători vom împărţi toate necazurile; nu-i aşa prinţul meu?
– Dar eu nu am necazuri, iubito!
– Am zis „după”!

* * *

– Se desfiinţează fiscu’, strigă fericit Ion.
– Ei, na, de unde ai aflat?
– Adineauri am primit de la ei un plic pe care scria “Ultima înştiinţare”!

* * *

Felicitare la radio:
– O felicit pe scumpa mea Maria cu ocazia zilei ei de naştere, îi doresc numai bine, o iubesc şi vă rog să-i puneţi melodia „Eu niciodată nu mă căsătoresc cu tine”

* * *

– Ia ascultă, nevastă.
Când vecinul nostru şi-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm şi noi unul la fel.
Tot aşa, când şi-a luat telefon mobil.
Dacă şi-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb şi eu.
Acum, că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

* * *

Intră un grăsuţ într-o sală de fitness pentru fiţoşi şi întreabă antrenorul:
– Care este cel mai bun aparat ca să impresionez o fată?
Antrenorul îi răspunde:
– Bancomatul.

* * *

Un tip se trezeşte cu o mahmureală groaznică şi vede scris pe perete: “Mâine nu beau”! – Slavă Domnului că nu astăzi!Apoi îşi sună prietenul:
– Alo, Ioane, hai la o bere la barul din colţ.
– Păi când te-am sunat eu acum o jumătate de oră ai zis că ai o durere îngrozitoare de cap!
– Aveam, dar a plecat la cumpărături.

* * *

Într-o zi, un bărbat este adus în comă, cu multiple fracturi și plin de sânge, pe secția de terapie intensivă. După aproximativ 5 zile tipul se trezește, iar medicul îl întreabă:
– Domnule, ce ai pățit de ai ajuns în halul ăsta?
Tipul îi răspunde:
– Păi, cum să vă explic… Acum 6 zile m-am urcat într-un lift cu o tipă super sexy, ce avea niște sâni enormi, de la care nu-mi puteam lua ochii…
Doctorul:
– Așa și…???
Tipul:
– Tipa mi-a zis… „Apasă pe 1, te rog frumos…”

* * *

După 60 de ani de căsnicie, el moare…
La scurt timp, moare şi ea şi ajunge în Rai… unde-l vede pe el.
– Dragule, ce
bine-mi pare să te regăsesc !
– Lasă-mă-n pace, cucoană! Contractul a fost foarte clar: „Până ce moartea ne va despărţi!!!”