Actorul, câştigător al unui Oscar şi două Globuri de Aur, a declarat, joi, la Sibiu, unde participă la Festivalul Internaţional de Teatru, că este foarte fericit să fie în România şi că este încântat de Sibiul cu străzile înguste, medievale, potrivit Mediafax. „Sunt foarte fericit să fiu în România. Ospitalitatea este minunată, oamenii cu care ne-am întâlnit sunt minunaţi, actorii sunt foarte talentaţi şi totul este extraordinar. Sunt pentru prima dată în România şi descopăr lucruri. Este minunat să fiu în acest festival pentru că este bine să fii într-un festival internaţional, unde întâlneşti oameni din întreaga lume. Dar să fii în acest teatru, care este atât de vechi şi care are atâta istorie, este o mare onoare”, a declarat Tim Robbins. Pentru că în scurtul timp petrecut în România, s-a plimbat prin Sibiu, Tim Robbins a mai declarat că îi place foarte mult oraşul. „M-am plimbat prin oraş. Am apreciat să fiu într-un oraş european cu istorie şi tradiţie. Îmi plac străzile vechi, structura medievală a oraşului”, a mai spus Robbins.Actorul a prezentat, ieri, în calitate de regizor, piesa „Visul unei nopţi de vară”, despre care actorul a spus că este una cu elemente simple, la fel ca acelea din vremea când piesa a fost scrisă de William Shakespeare. Actorul şi regizorul Tim Robbins va primi în cadrul FITS o stea pe Aleea Celebrităţilor, alături de nume mari ale teatrului mondial. Despre acest fapt, acesta a spus: „Sunt atât de onorat să fiu în această companie”. Actorul a mai declarat că este fericit pentru cariera pe care o are şi că îşi iubeşte munca, iar faptul că a ajuns regizor este „un vis împlinit”.