Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a ajuns, ieri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti, pentru a da declaraţii într-un dosar de corupţie. Acesta a fost citat de procurori în calitate de martor în dosarul în care Lia-Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, este cercetată pentru luare de mită şi alte infracţiuni, au declarat surse judiciare. Lia-Olguţa Vasilescu este acuzată de patru fapte de luare de mită, trei infracţiuni de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani. Alături de ea sunt cercetaţi Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii non profit, ambii acuzaţi de complicitate la luare de mită. DNA mai precizează că în cursul anului 2014, Lia-Olguţa Vasilescu ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, pentru şi printr-o asociaţie non profit, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.














