Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus, născut în 272/274 și decedat în mai 337, cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 și 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrângerea lui Maxentiu și a lui Liciniu. Legenda spune că în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscripţia: “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopții i s-a arătat în vis însuşi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaților săi, urmând sa fie protector în focurile bătăliei. Constantin a procedat întocmai după aceste semne și a câștigat bătălia. Flavia Iulia Helena (cca. 248 -329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Împăratului Sfântului Constantin cel Mare. A fost o femeie deosebit de credincioasă și cunoscută pentru pioșenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămășitelor celor trei magi.
