LUCIAN AVRAMESCU

Nu cred! Nu cred fiindcă ea tot moare de când s-a născut și supraviețuiește. Uneori, e drept, în forme larvare. Sigur că există pe margine destui cu pălăria în mână, personaje care-i scriu în gând epitaful și, ce-i curios, ele fac parte, ca ADN, din dinastia genetică a mortului, petrecut spre cele veșnice și neînsuflețite cu un elan îndurerat. Un domn, care mă ceartă periodic, la o distanță variabilă în timp, că nu fac nimic pentru a însufleți mortul și a da un avânt privitorilor de pe margine, prea mulți, și care ar putea sări la o manifestație de prim-ajutor, gură la gură, cu apăsarea genunchiului pe inima care nu mai bate, îmi arată el însuși o neputință. Cu ce aș putea însufleți eu decedatul mai mult decât el? Condeiul tău, zice, flatându-mă între două înjurături, e mai ager. Păi, nu de condeie duce lipsă ceremonia mortuară a României, domnul meu, iar mortul, e o vorbă, de la groapă nu se mai întoarce! De la groapa sărăciei. Mortul nu mai învie, oricâte condeie s-ar sforța s-o facă. Îți spun eu o rețetă pe care am citit-o în medicina țărilor care o duc bine și sunt vii. Au extirpat molima furtului din bani publici. Cum? Poate au tăiat mâna hoților, poate au descoperit un spray paralizant pentru marile ciordeli, poate…O soluție e să nu mai băgăm în politică, prin vot – și votul vine spre noi cu viteză amețitoare – bandiți. Bandiții trebuie dați jos din afișe, măturați din postere, huiduiți din televiziuni unde mănâncă rahat ca pe șerbet cu scorțișoară. Nu poți plăti procurori, tribunal, miliții populare, angajați cu dezordonarea ordinii publice care să se sforțeze luni de zile, tot pe banii mei, pentru a demonstra că o hahaleră hoață numită Pinalti, Piedone sau Mascalțone sau …poate candida pentru un nou mandat de furt. E prea mare efortul democratic. M-am săturat să văd intrând în Parlament indivizi care, la primul mandat, erau imberbi, iar acum, după 25 de ani de frecat cururile pe scaunele puterii, ies pe ușa pe care au intrat mai lați, cu părul alb și îmbogățiți nu doar cu mustață, ci și cu vile, conturi babane și Merțane. De 26 de ani e unul Băsescu în toate funcțiile de conducere și de furt. Acum nu se lasă așezat în pensie și vrea iar ceva. E altul, intrat junior în politică și plecat cu huiduieli, care de mâine e din nou uns, ca al treilea om în stat. Îl cheamă Bonta, Ponta, Monta, Salonta, nu mă chinui să-l fixez onomastic fiindcă sunt mai mulți d-ăștia, pregătiți să iasă peste o juma de veac la pensie din meseria de păpat banii poporului.
România e pe dric! Nu e. Pe dric sunt cei din convoiul mortuar și ăi de pe margine care nu mai obosesc să dea sfaturi de parcă ar comite vitejia de a prăși porumb. Nu prășești nimic, vericule, așa cum nu prășesc nici eu. Suntem, rămânem, căscăunzii de serviciu care chibițăm pe marginea ascensiunii neîntrerupte a unora ca Băsescu și Ponta, deosebiți nițel doar prin vârstă, fiindcă apucăturile îi arată gemeni. Ca ei există o clasă întreagă, pregătită parcă în academia hoției fără sfârșit, bună în orice clipă să intre în tranșeele furtului.
Da, drumul spre cimitir se arată fără hârtoape și opreliști. Numai că el nu se termină niciodată, iar convoiul, care n-are opriri, ține o eternitate. În vara asta se schimbă hoții, spune cineva. Nu se schimbă. Se schimbă, de pe un crac pe altul, amănuntul ideologic, totul rămânând în rădăcina comună.
România nu moare. Merge mai departe. Ce dacă pe dric?! Și dricul e un vehicul.