Ministerul Finanţelor Publice a organizat ieri, în a doua zi de Paşte, o extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale, la care au participat bonurile emise între 1 feburarie şi 16 aprilie, urmând să fie acordate tot cel mult 100 de premii, cu un fond de câştiguri de un million de lei.
Bonurile fiscale emise în data de 24 februarie, cu o valoare de 934 lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea specială de Paști a Loteriei bonurilor fiscale de luni.
Dacă vor fi înregistrate peste 100 de cereri de revendicare, va fi organizată o nouă extragere, pentru desemnarea celor 100 de câştigători, la o dată ulterior anunţată.
Rezultatele extragerii de ieri vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N.”Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile pentru revendicarea premiilor, în valoare totală de un milion de lei, pot fi depuse începând din ziua următoare la sediile ANAF. Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.
Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.