N.D.

Păstrând tradiția, și în acest an, la Ploiești, Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud va fi locul unde, de 9 mai, vor fi marcate trei evenimente importante pentru români. Astfel, astăzi, Garnizoana și Primăria- ambele din Ploiești – vor organiza o serie de ceremonii militare și religioase prilejuite de sărbătorirea ”Zilei Europei”, a ”Zilei Independenței de stat a României”, și a ”Zilei victoriei coaliției națiunilor unite în cel de-al Doilea Război Mondial”, programul manifestărilor fiind gândit după ceas. Concret, la ora 10,30 va fi instalată garda de onoare la monument, între 10.55 și 11,00 fiind fixat intervalul de timp pentru sosirea oficialităților care vor saluta Drapelul de luptă. Între 11,00 și 11,10 vor fi intonate Imnul Uniunii Europene și cel Național al României, după care va urma un serviciu religios. Alocuțiunile susținute de către autoritățile prezente se preconizează că vor dura până la ora 11,30, după care vor urma depuneri de coroane, jerbe și flori. De departe însă, cel mai așteptat moment de către ploieștenii care se vor afla astăzi la ora prânzului lângă Gara de Sud va fi defilarea Gărzii de Onoare, în acordurile fanfarei, programată la ora 12,00, care va încheia, de altfel, și întreaga suită de manifestări.
De menționat, ca urmare a acestor acțiuni, s-a anunțat că se impune și reorganizarea transportului public local. Astfel, între orele 10:30– 12:05, mijloacele de transport cu parcurs pe Bd. Independenței vor circula cu ruta ocolitoare între statuia Radu Stanian și Gara de Sud: pe str. Bobâlna la sensul spre Sud, unde vor efectua stațiile Pelican și Colegiul de Artă, și pe str. Democrației la sensul de deplasare dinspre Sud spre Centru, unde se vor efectua stațiile ”13 Decembrie”, Covurlui și Muzeul de Istorie. În locul stației Coreco Sud se va efectua stația Gara de Sud din fața P.T.T.R.