Tricolorul LMV Ploieşti – CS Unirea Dej 3:1 (25:22, 20:25, 26:24, 25:12)
Petre Apostol
Ieri seară, la Complexul Sportiv „Tel George Junior”, s-a disputat meciul decisiv din confruntarea dintre Tricolorul LMV Ploieşti şi CS Unirea Dej, contând pentru prima fază a playoffului Diviziei A1 la volei masculin, turneul pentru locurile 5-8. În primele două jocuri fiecare echipă şi-a câştigat meciul de pe teren propriu, ploieştenii cu scorul de 3:0, iar, apoi, ardelenii cu scorul de 3:1.
Astfel, s-a ajuns la partida decisivă, care a avut loc la Ploieşti datorită clasării formaţiei Tricolorul LMV pe locul al şaselea, faţă de poziţia a şaptea pe care s-a situat CS Unirea Dej, la finalul primei faze a campionatului.
Antrenorii Marian Anton şi Mădălin Marinescu au început jocul în formula Tomi Rumpunen, Tudorel Farcaș, Gjoko Josifov, Sergiu Stancu, Andrei Grigoraș, Cosmin Ghimeș (cpt.) – Alexandru Călin. Au mai intrat Vladan Aleksic, Florin Voinea, Ștefan Someșan, Cristian Imhoff.
În primul set, Tricolorul LMV a avut conducerea până la 5:4, când oaspeții au reușit să întoarcă rezultatul, scor 9:7.
Apoi, s-au menținut în frunte, majorându-și chiar avantajul, scor 15:11. Ploieștenii au redus din diferență, iar de la 18:15 au revenit în control, grație unui parțial de 6:1, la care Josifov a avut o contribuție importantă.
Tricolorul LMV și-a menținut apoi avantajul, adjudecându-și setul cu 25:22.
În setul secund, ploieștenii au început practic de la 4:0 pentru oaspeți. În primă fază, Tricolorul LMV a revenit în joc, egalând la 9, Josifov, Rumpunen, Aleksic și Farcaș punctând. Dar, Unirea Dej a refăcut rapid diferența de patru puncte, scor 14:10, după s-a desprins chiar la cinci lungimi, câștigând setul cu 25:20.
Actul al treilea a fost foarte echilibrat. În prima parte ploieștenii au avut conducerea, scor 2:0, 5:3. Dar, ardelenii au preluat inițiativa, distanțându-se la două puncte, scor 14:12, 16:14. Au ajuns chiar la 21:18, însă din acel moment Tricolorul LMV a revenit, grație punctelor reușite de Aleksic, Imhoff, Josifov, întorcând scorul la 23:22.
Unirea Dej a egalat în câteva rânduri, dar Imhoff a menținut gazdele în avantaj, iar în final ploieștenii au câștigat cu 26:24.
În setul al patrulea, Tricolorul LMV a jucat la un nivel mult mai ridicat, condusă de evoluția excelentă a lui Imhoff. Gazdele s-au distanțat mai întâi la 5:2, după care au continuat să-și majoreze ecartul, scor 8:4, 13:5, 16:6.
Unirea Dej a încercat să revină, însă ploieștenii au găsit imediat soluții, defilând spre un succes cu 25:12!
În urma victoriei, Tricolorul LMV Ploieşti urmează să evolueze în finala pentru locul al cincilea, care se va disputa după sistemul „cel mai bun din cinci partide”.