Deocamdată, municipalitatea nu a luat vreo decizie în această privință
V. Stoica
Deși extrem de târziu, guvernul s-a gândit să le întindă o mână de ajutor financiar autorităților publice locale care au nevoie de mulți bani pentru a finaliza proiectele începute cu fonduri europene și nefinalizate la timp. Proiecte pentru care trebuie bani la bugetele locale pentru a fi încheiate, deși la Ploiești acest lucru ar putea fi în zadar, pentru că nu toate lucrările începute cu fonduri europene se vor termina la timp. Ceea ce înseamnă – cu toate sforțările de a îngrășa porcul în Ajun – că ploieștenii vor fi obligați să achite zeci de milioane de euro pentru a susţine inclusiv plățile inverse, adică să restituie fondurile deja primite prin Programul Operațional Regional 2007-2013.
Șapte proiecte din Ploiești și alte patru din județ au fost incluse într-un ordin semnat de viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin care sunt aprobate lucrările pentru care autoritățile publice locale care au nevoie de bani pentru finalizarea obiectivelor începute cu fonduri europene să poată să contracteze împrumuturi prin Trezoreria Statului, în condiții avantajoase.
Pentru municipiul Ploiești, contractarea de împrumuturi la Trezoreria Statului pentru a acoperi parțial costurile finalizării proiectelor începute cu sprijin nerambursabil prin Programul Operațional Regional 2007-2013 ar putea să degreveze o parte din creditul de 150 de milioane de lei pe care se pare că în curând îl va încheia primăria cu una dintre cele trei bănci comerciale care au depus oferte pentru parafarea unui nou contract de creditare al Primăriei Ploiești.
Miercuri, 6 aprilie, s-au deschis ofertele depuse de bănci pentru ca municipalitatea să încheie, conform deciziei luate de către consilierii locali, un contract de împrumut în valoare de 150 de milioane de lei pentru a acoperi sumele necesare finalizării proiectelor rămase neterminate după termenul limită 31 decembrie 2015. Acum, potrivit declarațiilor viceprimarului cu atribuții de primar Cristian Ganea, se evaluează ofertele depuse și se va decide care dintre cele trei bănci interesate în final să acorde un credit Primăriei Ploiești a venit cu cea mai bună variantă.
Până una-alta, conform lui Cristian Ganea, se studiază varianta (fiind în lucru la city-manager) ca municipalitatea să apeleze și la oferta guvernului de a acorda împrumuturi avantajoase autorităților care au nevoie de bani ca de aer pentru ca să poată finanța din surse proprii proiectele întârziate. Astăzi, se pare, se va lua o decizie în acest sens.
215 proiecte au făcut obiectul ordinului comun semnat de ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Vasile Dîncu, și de cel al Fondurilor Europene, Carmen Aura Răducu. Dintre acestea, 11 sunt din județul Prahova (șapte din Ploiești). Prin urmare, conform documentului publicat deja în Monitorul Oficial al României, municipalitatea ar putea să obțină o parte a banilor pentru proiectele europene enumerate în lista din ordinul comun al celor doi miniștri.
Pentru care dintre proiecte va putea să ceară Primăria Ploiești împrumut la Trezoreria Statului? Din păcate nu pentru toate, având în vedere că se poate solicita împrumut pentru proiecte cu valoare mai mică de cinci milioane de euro.
Așadar, pentru realizarea Centrului de excelență în afaceri pentru tinerii întreprinzători, municipiul Ploiești poate să solicite un împrumut de maximum 4,938 milioane de lei, pentru proiecte de reabilitare termică a blocurilor – în total se poate solicita împrumut de maximum 1,863 milioane de lei, pentru transformarea unei cazarme în cămin de bătrâni – 2,138 milioane de lei, pentru înlocuirea tâmplăriei la Colegiul Național „I.L. Caragiale” – 1,25 milioane de lei și pentru modernizarea terenurilor de sport din școli – 390.000 de lei.
Până pe 25 aprilie trebuie transmise solicitările de împrumut
Una dintre cele mai importante precizări din acest proiect de ordonanță de urgență este faptul că împrumuturile se pot acorda doar după obținerea avizului de la Comisia de autorizare a împrumuturilor locale, din cadrul Ministerului Finanțelor, care analizează documentațiile “în ordinea primirii și înregistrării acestora la registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice”. Ceea ce înseamnă că beneficiarii fondurilor europene destinate obiectivelor realizate prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013 vor trebui să-și pună la punct dosarul în cel mai scurt timp, deși – conform proiectului de ordonanță de urgență – “documentele necesare obținerii împrumutului de la Trezoreria Statului se depun până la data de 25 aprilie 2016, inclusiv, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice”.
Trebuie menționat și că împrumuturile se vor acorda pentru finanțarea cheltuielilor necesare finalizării proiectelor cu o valoare de maximum 5 milioane de euro pe proiect, obiective pentru care au fost încheiate acte adiționale cu termen de finalizare până cel târziu la data de 30.06.2016.














