CSM Ploieşti – CSM Focşani 2007 28-21 (14-8)
Petre Apostol
Ieri seară, echipa de handbal masculin CSM Ploieşti a avut parte de un meci foarte important pentru şansele sale de a evita retrogradarea directă din Liga Naţională, primind vizita formaţiei CSM Focşani 2007, în Sala „Olimpia”, în cadrul rundei a treia din playout-ul campionatului.
Cele două echipe erau departajate de un singur punct în clasament, în favoarea ploieştenilor, deşi în meciurile directe aceştia au pierdut în deplasare şi au remizat pe teren propriu cu formaţia din Focşani.
În meciul de ieri, elevii antrenorilor Dragoș Dobrescu și Ion Nicolae au început arătând o mobilizare maximă pe teren. În primul rând cu o defensivă solidă, în frunte cu „căpitanul” Szopka, ploieștenii au reușit să se desprindă rapid, Turcu, Capotă și Al. Farcaș ducând scorul la 6-2 (min. 13).
Oaspeții s-au apropiat la două lungimi, dar prin reușitele jucătorilor Botezatu, Zamfir și Al. Farcaș, CSM Ploiești a majorat scorul la 11-6.
Iar cu două parade de la 7m ale lui Szopka și Antonaru, ploieștenii au destabilizat jocul moldovenilor, la pauză conducând cu 14-8.
În partea secundă, cu două goluri rapide ale lui Botezatu și încă trei ale lui Turcu, la care s-au mai adăugat alte trei parade ale lui Szopka, gazdele au rezolvat soarta meciului. S-au distanțat treptat, ajungând la diferență de zece goluri, scor 21-11 (min. 43).
Oaspeții au mai dat ceva emoții, apropiindu-se la 22-16 (min. 47). Dar, Szopka și Turcu au oprit revenirea moldovenilor, CSM Ploiești câștigând cu scorul de 28-21.
Pentru CSM Ploiești au jucat Szopka 13 intervenții (una de la 7m), Antonaru o intervenție de la 7m, Rotaru – Turcu 8 goluri (2/2 de la 7m), Botezatu 5, Capotă 4,
Al. Farcaș 4 (1/1 de la 7m), Zamfir 2, Tărîță 2, Stăncioiu 2, Hoinaru 1.