A.M.

Mâine, va avea loc, la Ploiești, procesiunea de Florii, organizată de către Protoieria Ploiești Sud și Protoieria Ploiești Nord, la care sunt așteptați sute de preoți din municipiu și din localitățile limitrofe, precum și sute de ploieșteni de toate
vârstele. Între orele 16.00-17.00, se va desfășura slujba Vecerniei la Biserica “Sfântul Gheorghe Vechi”, de lângă Colegiul Național “Mihai Viteazul”, iar de la ora 17.00, participanții la procesiune vor porni către zona de nord a orașului, trecând pe lângă Catedrala “Sfântul Ioan Botezătorul” și Biserica “Sfântul Vasile”. Preoții și enoriașii vor opri la Biserica “Sfântul Andrei” din cartierul Cina, unde va fi oficiată o slujbă religioasă. Participanții la procesiune vor purta icoane, steaguri religioase, flori, ramuri de salcie, dar și ramuri de finic– cele cu care L-au întâmpinat credincioșii pe Iisus la intrarea Sa în Ierusalim. Evenimentul este rememorat, de altfel, an de an, în Duminica Floriilor – celebrată pe 24 aprilie, anul acesta. De luni, pentru credincioșii ortodocși va începe „Săptămâna Patimilor“, când sunt amintite, în cadrul slujbelor religioase, ultimele zile ale lui Iisus pe pământ, suferințele și răstignirea Sa, iar pe 1 Mai va fi sărbătorită Învierea Domnului.