Cristi Damian
Primul succes al Petrolistul Boldeşti în actualul sezon de Liga a 3-a, în propriul fief, a fost chiar în compania adversarilor de astăzi, în speţă Viitorul 2 Constanţa. În tur, elevii antrenorilor Marian Ilie şi Marius Rădulescu s-au impus cu scorul de 2-0, graţie dublei reuşite de Mihai Ene în prima repriză, iar prahovenii speră să repete isprava şi pe terenul dobrogenilor. Aşa cum v-am informat zilele trecute, Alberto Gheorghe şi Mihai Gheorghe sunt indisponibili pentru acest joc, ambii fiind accidentanţi, în vreme ce Teodor Bojoagă are şanse să fie prezent pe teren. Fotbalistul împrumutat de la CS Blejoi până la vară nu a apucat să debuteze pentru „Boldeştina”, în Liga a 3-a, din cauza unor probleme medicale, dar în săptămâna premergătoare jocului s-a antrenat şi deci ar putea fi utilizat. „Şi această partidă o vom aborda cu foarte mulţi jucători tineri şi sunt convins că vom face o figură frumoasă”, ne-a declarat directorul sportiv al echipei, Daniel Richită. Înaintea partidei de astăzi, Petrolistul se clasează pe locul al IX-lea cu 17 puncte, în timp ce constănţenii se situează un loc mai jos în ierarhia provizorie. Jocul de astăzi va începe la ora 17.00.














