Primăria municipiului Ploiești, în parteneriat cu Palatul Copiilor Ploiești, organizează la Centrul Cultural „Aurel Stroe” Bușteni, în perioada 23 – 24 aprilie 2016, cea de a XXI-a ediție a Festivalului Național al Teatrelor de Revistă pentru copii „Toată lumea râde, cântă și dansează”, festival unic în România de acest gen, dedicat copiilor.
Manifestarea reunește 200 de copii-artiști ai ansamblurilor de teatru de revistă de la Cluburile Copiilor din Sighișoara, Moreni, Pucioasa şi Sectorul 1 București, precum şi de la Palatele Copiilor din Ploiești, Brăila, Botoșani, Craiova şi, deopotrivă, de la Colegiul ”Henri Coandă” Bacău, Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Constanța, Școala Gimnazială ”George Coșbuc” Sighetu Marmației şi Liceul Tehnologic Măneciu. Pe scenă vor urca și membrii Clubului Dia – Fun (Cercul Militar Ploiești) şi Trupa NăvodART (Năvodari).
Municipalitatea ploieșteană va oferi câștigătorilor premii în valoare de 3000 lei.
Programul spectacolelor:
Sala de spectacol – Centrul Cultural „Aurel Stroe” Buşteni
Sâmbătă, 23 aprilie 2016
Ora 09.00 – Deschiderea festivă
Spectacole în concurs
Clubul Copiilor Sighișoara – Clubul Copiilor Moreni – Clubul Copiilor Pucioasa – „Cuplete fără plete și minuturi fără ospătari”
Colegiul ”Henri Coandă” Bacău – „Tarantele sau ce înseamnă când femeile fac tarantele, adică scandal sau gălăgie”
Palatul Copiilor, Municipiul Brăila ”Sarea în bucate”
Palatul Copiilor, Municipiul Craiova ”Intrigi militare”
Palatul Copiilor, Municipiul Botoșani ”V-am iubit …ne-ați dezamăgit”
Ora 15.00 – Spectacole în concurs
Școala Gimnazială ”George Coșbuc” Sighetul Marmației – ”Șezătoare maramureșană”
Clubul Copiilor Sector 1 București ”Repetiții”
Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Constanța ”MISS Litoral și regizorul fatal”
Palatul Copiilor, Municipiul Ploiești ”Vacanță cu bucluc”
Duminică, 24 aprilie – ora 09.00
Spectacole în concurs
Club Dia-Fun Cercul Militar Ploiești ”Făt Frumos când era mic”
Liceul Tehnologic Măneciu ”OF, MODA!”
Spectacol în afara concursului Trupa NăvodART – ”Răspunzel”
Ora 11.00 – Festivitatea de premiere