Petre Apostol

După ce, în sezonul trecut, devenea vicecampion național, portarul ploieștean al echipei CSM București, Ionuț Iancu, și-a trecut în palmares al doilea trofeu ca valoare din handbalul românesc. La sfârșitul săptămânii trecute, echipa bucureșteană și-a adjudecat Cupa României, în final four-ul disputat la Brăila, câștigând marea finală în care a întâlnit pe CSA Steaua București, scor 27-24 (11-11).
Astfel, ploieșteanul de 22 de ani, format la Grupul Școlar „1 Mai” Ploiești și convocat și la Naționala României de seniori, a obținut primul mare trofeu din carieră.
De menționat că și finalista, Steaua București, a avut în lot un jucător ploieștean, Ionuț Georgescu, marcator a patru goluri în duelul cu CSM, fostul handbalist de la defuncta Uztel Ploiești având, de curând, o contribuție importantă și la calificarea României la Campionatul European din 2018.
Ar mai fi de adăugat faptul că și în cadrul formației clasate pe locul al treilea în Cupa României, HC Dobrogea Sud Constanța, s-a regăsit un handbalist originar din Ploiești, multiplul campion național cu HCM Constanța, Laurențiu Toma.
Echipa constănțeană, aflată în divizia secundă la primul sezon de la înființare, s-a impus în finala mică, învingând echipa selecționerului României, Aihan Omer, AHC Dunărea Călărași, scor 28-20 (17-12), Toma înscriind patru goluri.
Reamintim că formația CSM Ploiești a fost eliminată în sferturile de finală în Cupa României, chiar de finalista competiției, Steaua București, scor 25-27 (13-16), meci disputat pe terenul echipei din Capitală.