Luiza Rădulescu Pintilie
În aceste zile, a apărut, purtând semnăturile unor elevi şi dascăli ai Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Costescu” din comuna Aluniş, numărul 8 al revistei şcolare semestriale „Foaie de Aluniş”. Deschizându-se cu o profundă motivaţie a iubirii faţă de locurile natale şi încheindu-se cu o emoţionantă „Scrisoare către învăţătoarea mea”, publicaţia tinerilor şi talentaţilor autori, coordonaţi îndeaproape de dascălii lor, adună laolaltă reconfirmări ale performanţelor şcolare – deloc puţine, descrieri ale unor tradiţii locale şi cronici ale unor evenimente, interviuri cu directorul şcolii şi primarul frumoasei aşezări de pe Valea Slănicului.
Pagină după pagină, noul număr al revistei se dovedeşte a fi un generos spaţiu de exprimare a gândurilor, a trăirilor şi chiar de ieşire din anonimat a unor elevi care îşi pot dovedi creativitatea, emoţia, bucuria de a aşeza în cuvinte ceea ce gândesc şi ceea ce simt. De la cea dintâi apariţie şi până la cea abia ieşită de sub „tipar”, e uşor de observat o creştere de valoare a revistei în întregul său, o şlefuire a condeiului celor care îi dau viaţă şi, fără nicio îndoială, o ridicare în rang şcolăresc a elevilor, dintr-o clasă în alta, corespunzător vârstei pe care nici pentru ei timpul nu o ţine în loc. Un cititor atent – cum am fost onorată şi deosebit de emoţionată să mă dovedesc şi eu a fi – nu se poate să nu observe că realizarea revistei „Foaie de Aluniş” este un fel de lecţie a devenirii prin cuvânt pe care o deprind şi aceia care o scriu, şi aceia care o citesc. Cu toate stângăciile fireşti, le va fi cu siguranţă de folos şi unora şi altora ca pe lângă „zăbava” de a citi cărţile de şcoală să se aplece şi asupra unor asemenea îndeletniciri, care le oferă exerciţiul folosirii corecte a limbii române, al exprimării îngrijite, al aşezării atente în pagină, al selectării imaginii care poate spune mai mult decât o mie de cuvinte. Este un adevăr recunoscut acela că revistele şcolare au o frumoasă tradiţie şi sunt mulţi aceia cărora le-au deschis dacă nu drumul unei profesii apropiate de lumea cuvântului, cel puţin pe acela al unui cititor avizat. Aşa că este mai mult decât de apreciat proiectul lansării şi susţinerii unei asemenea reviste într-o şcoală gimnazială, iar prezentarea ei, peste câteva zile, în cadrul unui cerc pedagogic al cadrelor didactice de pe Valea Slănicului care au în responsabilitate exact activităţile extraşcolare sper să constituie punctul de plecare şi pentru alte astfel de publicaţii şcolare. De aceea, cred că se cuvine a nu încheia aceste rânduri fără a scrie numele celor care – profesori şi elevi – compun Colegiul de redacţie al revistei „Foaie de Aluniş” şi de a adăuga încredinţarea că unii dintre ei au început deja să urce trepte spre o profesie şi spre o vocaţie al căror liant este cuvântul: coordonator – prof.Maria Dumitru, director al şcolii, redactori: prof. Maria Popescu, prof. Ioana Băceanu, prof. Magdalena Bălan, Maria Popa – clasa I, Teona Bîgiu, Diana Drăghici, Andrei Enescu, Andra Enescu, Andrei Popa,Tudor Popa – clasa a VI-a,
Magdalena Năstase, Andreea Dedu – clasa a VII-a, Mihai Rotaru – clasa a VIII-a.














