Petre Apostol
Reprezentanţii Federaţiei Române de Handbal se pare că au realizat, cât de cât, modul anormal în care era programat, iniţial, playoutul Ligii Naţionale masculine, cu jocuri din trei în trei zile, timp de o lună. Astfel, oficialii forului naţional au luat decizia de a schimba datele de desfăşurare ale etapelor, oferind puţin mai mult timp de recuperare echipelor.
Modificările au constat în acordarea unei perioade mai lungi între tur şi retur (o săptămână şi jumătate), iar unele etape se vor disputa la distanţă de patru zile.
Faza a II-a a campionatului pentru echipele care se luptă să rămână în primul eşalon va începe pe 13 aprilie şi se va încheia pe 21 mai. Printre formaţiile care vor evolua în playout se numără şi CSM Ploieşti, trupa antrenată de Dragoş Dobrescu şi Ion Nicolae fiind nou-promovată în Liga Naţională, după două sezoane petrecute în eşalonul secund.
Echipa ploieşteană va începe această fază de pe locul al patrulea dintre cele şase formaţii care au ajuns în playout având 14 puncte, luându-se în calcul rezultatele fazei I din meciurile cu celelalte cinci grupări pe care le va întâlni acum. Astfel, ploieştenii sunt la cinci puncte de al doilea loc care oferă menţinerea în primul eşalon fără baraj, pe care se află, în acest moment, chiar campioana HCM Minaur Baia Mare.
Lider detaşat în playout este Energia Târgu Jiu, care va începe cu 24 de puncte din 30 posibile. HC Vaslui are 16 puncte, CSM Focşani 2007 cu 13 puncte, iar CSU Danubius Galaţi – un singur punct.
Noul program în playout este următorul:
Etapa I (13 aprilie)
Energia Tg. Jiu-Danubius Galaţi
Minaur Baia Mare-CSM Focşani
HC Vaslui-CSM Ploieşti
Etapa a II-a (17 aprilie)
Danubius Galaţi-CSM Ploieşti
CSM Focşani-HC Vaslui
Energia Tg. Jiu-Minaur Baia Mare
Etapa a III-a (20 aprilie)
Minaur Baia Mare-Danubius Galaţi
HC Vaslui-Energia Tg. Jiu
CSM Ploieşti-CSM Focşani
Etapa a IV-a (23 aprilie)
Danubius Galaţi-CSM Focşani
Energia Tg. Jiu-CSM Ploieşti
Minaur Baia Mare-HC Vaslui
Etapa a V-a (27 aprilie)
HC Vaslui-Danubius Galaţi
CSM Ploieşti-Minaur Baia Mare
CSM Focşani-Energia Tg. Jiu
Etapa a VI-a (7 mai)
Danubius Galaţi-Energia Tg. Jiu
CSM Focşani-Minaur Baia Mare
CSM Ploieşti-HC Vaslui
Etapa a VII-a (11 mai)
CSM Ploieşti-Danubius Galaţi
HC Vaslui-CSM Focşani
Minaur Baia Mare-Energia Tg. Jiu
Etapa a VIII-a (14 mai)
Danubius Galaţi-Minaur Baia Mare
Energia Tg. Jiu-HC Vaslui
CSM Focşani-CSM Ploieşti
Etapa a IX-a (18 mai)
CSM Focşani-Danubius Galaţi
CSM Ploieşti-Energia Tg. Jiu
HC Vaslui-Minaur Baia Mare
Etapa a X-a (21 mai)
Danubius Galaţi-HC Vaslui
Minaur Baia Mare-CSM Ploieşti
Energia Tg. Jiu-CSM Focşani