Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești organizează astăzi, de la ora 11.00, vernisajul expoziției lunii aprilie „Ploieștiul de altădată, sursă de inspirație în arta plastică”. Expoziția este organizată în colaborare cu profesorii îndrumători și elevii talentați ai Colegiului de Artă ”Carmen Sylva” din Ploiești. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova pune în valoare, din bogatul său patrimoniu, o mică parte din colecția de Cărți Poștale Vechi. În expoziție se vor regăsi, alături de cărțile poștale cu imagini din Ploieştiul secolului al XX-lea, reproduceri în diferite tehnici (grafică, acuarelă, ceramică și gravură) a clădirilor și monumentelor din Ploieștiul de altădată, realizate de tinerii artiști. Tema expoziției a pornit de la proiectul educativ ”Ploieștiul de altădată”, proiect inițiat ca o călătorie în timp prin intermediul cărților poștale. Expoziția este deschisă publicului larg în luna aprilie, lună în care o săptămână este dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului ”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Implicarea elevilor în realizarea acestui eveniment a fost posibilă datorită parteneriatelor educaționale încheiate între muzeu și școli.