Petre Apostol

Reprezentanţii Colegiului Central al Antrenorilor de Înot din cadrul Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern au stabilit lotul naţional în vederea participării la Campionatele Balcanice, programate în Grecia, la Volos, în zilele de 23 şi 24 aprilie.
Au fost, astfel, selecţionaţi pentru această competiţie 13 înotători, printre care se regăseşte şi sportiva de la CS Petrolul Ploieşti, Emilia Colţi Dumitrescu. Născută în 1999, înotătoarea ploieşteană nu se află la prima participare pentru reprezentativa României, aceasta fiind inclusă în lotul tricolor de peste trei ani, concurând în această perioadă la Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013, precum şi la Jocurile Europene şi Internaţionalele României, de anul trecut.
Emilia Colţi Dumitrescu şi-a reconfirmat prezenţa în lotul naţional după performanţele foarte bune înregistrate la finalul lunii trecute la Campionatele României, la care şi-a adjudecat un titlu naţional (1500 m liber) şi încă trei titluri de vicecampioană (400 m mixt, 400 m liber şi 800 m liber) la senioare şi două titluri naţionale (1500 m liber, 200 m spate), trei medalii de argint (400 m mixt, 400 m liber şi 800 m liber) şi o medalie de bronz (200 m liber) la tineret.
Înotătoarea ploieşteană o va avea alături la Campionatele Balcanice şi pe antrenoarea sa de la club, Ioana Harcan, care a fost convocată în stafful tehnic al echipei României, alături de Iulia Becheru (CS Aqua Team Bucureşti) şi Marius Grigore (CS Olimpia Bucureşti).
În lotul naţional au mai fost selecţionaţi următorii sportivi: Andrei Anghel (CS Olimpia Bucureşti), Vlad Paţurcă (CS Olimpia Bucureşti), Andrei Rusen (LPS „Emil Racoviţă” Bucureşti), Kata Korponay (CSM Cluj-Napoca), Ionuţ Radu (CSM Drobeta Turnu-Severin), Simona Savastiţa (CS Olimpia Bucureşti), Kristina Schneider (LPS Baia Mare), Sabin Bonea (CSM Drobeta Turnu-Severin), Andreeas Dincă (LPS „Emil Racoviţă” Bucureşti), Florin Coste (LPS Baia Mare), Mihai Naş (LPS Baia Mare), Paul Roşioru (CS Olimpia Bucureşti).