Situaţia financiară a clubului Petrolul este una mai mult decât dificilă, clubul ajungând într-o situaţie jenantă, aceea de a nu achita baremul arbitrilor la meciul de juniori A de săptămâna trecută, scor 2-2 cu Atletic Bradu.
Aflată pe locul 2 în seria a 4-a din campionatul juniorilor A, Petrolul a avut derbi cu Atletic Bradu, un succes asigurând chiar trecerea pe primul loc în clasament! Lucru care nu s-a întâmplat, scorul final fiind egal, astfel că piteştenii au rămas cu trei puncte în plus în ierarhia la zi, incredibil fiind însă faptul că, la final, cei trei arbitri, bucureştenii Marius Spânu, Bogdan Ghiţă şi Ionuţ Briceag, au plecat fără baremul cuvenit, suma, sub 300 de ron, nefiind de găsit pentru a fi achitată cavalerilor fluierului! Aceştia au specificat în raportul de joc acest lucru, cazul urmând să fie dezbătut în şedinţa Comisiei de Disciplină de astăzi, unde Petrolul riscă o amendă şi… neprogramarea, dacă nu plăteşte banii până la următorul meci pe teren propriu, care va fi pe 27 aprilie!