N.D.

Conform unui comunicat primit la redacţie, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova organizează în luna în curs, cu plată, două cursuri autorizate de către Autoritatea Naţională pentru Calificări. În primul caz, este vorba despre un curs pentru Inspectori/Referenţi Resurse Umane, care se va desfăşura în perioada 25 aprilie -16 mai. Tematica acestui curs vizează întocmirea si gestionarea documentelor de evidenţă a personalului; administrarea bazei de date de evidenţă a personalului; contractul individual şi cel colectiv de muncă; vechimea în muncă şi stagiul de cotizare; jurisdicţia muncii; regulamentul intern; răspunderea disciplinară şi cea patrimonială; registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic; organizarea recrutării şi a selecţiei personalului; comunicarea în mediul profesional; întocmirea dosarului de pensionare; calculul şi întocmirea statului de plată pentru personalul angajat; centralizatorul de salarii şi transmiterea documentelor la administraţia fiscală; calculul şi plata contribuţiilor la bugetele de asigurări sociale; termenele de calcul şi de reţinere pentru impozit şi contribuţii. Celălalt curs este în domeniul expert achiziţii publice, care va fi organizat în perioada 18 – 29 aprilie. În acest caz, tematica va aborda aspecte privind achiziţiile publice – proces, sistem; legislaţie, restricţii; contractele de achiziţie publică; procedura de atribuire, elaborarea documentaţiei de atribuire; reguli de participare; evaluarea ofertelor; atribuirea contractului ; anularea procedurii; procedura de contestare a procedurilor de achiziţie publică; aplicaţii practice – certificate digitale , înscrierea în SEAP, scriere anunţ de participare, de atribuire, fişa de date, anularea procedurii, licitaţia on-line, licitaţia în sistem electronic, achiziţii din catalogul electronic.
În comunicatul la care ne-am referit s-a menţionat că, la finalizarea cursurilor participanţii vor primi certificate de absolvire recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi un supliment descriptiv al competenţelor dobândite.