Nu mai puţin de trei procese aflate pe rol au termen astăzi, 7 aprilie, la Tribunalul Prahova, cu privire la clubul Petrolul Ploieşti.
Toate trei sunt disjunse din acelaşi dosar 717/105/2015, în care se cere falimentul clubului, cea mai “serioasă” dintre acestea fiind solicitarea Serviciului Public de Finanţe Locale Ploieşti, care cere falimentul, cauza fiind amânată la precedentul termen (10 februarie).
Pe “listingul” datei de 7 aprilie apar şi cererile a doi foşti jucători, Andrei Peteleu şi Alexandru Tudose, care au cerut şi ei falimentul clubului, din cauza neprimirii salariilor cuvenite pe perioada contractuală petrecută la club, dar, cum aceştia sunt de abia la “prima înfăţişare”, este de aşteptat ca solicitarea lor să se amâne, jucătorii având “problema” că, practic, din cauza acestui litigiu cu clubul şi a neconcordanţei dintre regulamentele FRF şi Legea Insolvenţei au pierdut partea a doua a sezonului, neputându-se legitima nicăieri!
Iar pentru clubul fanion, aflat într-o situaţie foarte dificilă şi din punct de vedere sportiv se anunţă şi alte “zile grele”, mâine fiind un termen nou în procesul cu Primăria Ploieşti, care încearcă să recupereze alţi bani de la club, în dosarul cu nr. 2669/105/2015!
Amendă pentru Petrolul
Ultima etapă, meciul pierdut cu FC Voluntari, a adus şi câteva sancţiuni Petrolului, care a primit o amendă de 2000 de ron, pentru că sistemul de “turnicheţi” a picat, nefiind clar cine are această responsabilitate, a bunei funcţionări a acestora, stadionul fiind închiriat de către club, de la Clubul Sportiv Municipal.
În plus, cei doi jucători eliminaţi, Stana şi Pulhac, au primit o amendă de 740 de ron, şi o etapă de suspendare.














