164 de sancțiuni contravenționale aplicate și cinci permise de conducere reținute ieri în urma unei acțiuni a polițiștilor rutieriPolițiștii Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.970 lei, și reținute cinci permise de conducere.
Principalele activități desfășurate de către efectivele Inspectoratului Județean de Poliție Prahova în ultimele 24 de ore:
Efectivele de poliție rutieră din Prahova au organizat și desfășurat nouă acțiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 162 de conducători auto și au fost controlate 63 de autovehicule de transport persoane și mărfuri.
Având în vedere neregulile depistate, polițiștii rutieri au constatat 326 de contravenţii, sancționând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (137 pentru viteză excesivă; 40 pentru abateri ale pietonilor; 32 pentru neutilizarea centurii de siguranță etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 22 de permise de conducere şi au fost retrase trei certificate de înmatriculare auto.
De asemenea, dispozitivul de siguranță publică a acționat pe raza întregului județ în vederea menținerii unui climat de normalitate civică. În urma activităților de patrulare în mediul urban, agenții de siguranță publică au constatat cinci infracțiuni (două în flagrant) și 103 contravenții (dintre care 57 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991, 26 la O.U.G. nr. 195/2002, una la Legea nr. 12/1990 etc.), în valoare totală de 27.860 lei.
Totodată, agenții de siguranță publică au verificat 149 de autovehicule și au legitimat 379 de persoane.