Violeta Stoica
Primăria Ploiești și celelalte localități prahovene care au probleme cu posibilitățile de finanțare de la bugetele locale a proiectelor europene nefinalizate la timp vor avea la dispoziție, potrivit unui proiect guvernamental, o variantă de accesare a unor împrumuturi. Deși unii s-ar fi așteptat ca finalizarea unor proiecte importante din țară să fie finanțată de Guvern, Executivul are în vedere o altă variantă: aceea de acordare a unor împrumuturi de la Trezoreria Statului, pe care autoritățile aflate în dificultate le-ar putea accesa.
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, care vizează măsurile financiare în vederea finalizării proiectelor finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, se propune o derogare de la legislația în vigoare privind finanțele publice locale tocmai pentru ca unitățile administrativ-teritoriale și subdiviziunile acestora să poată să solicite contractarea împrumuturilor de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 400 de milioane de lei, adică aproape 100 de milioane de euro.
Din proiect reiese inclusiv politica primul venit-primul servit, pentru că ar putea să aibă întâietate autoritățile care se mișcă mai repede pentru solicitarea sumelor de care au nevoie pentru finalizarea la termenul de 30 iunie a obiectivelor finanțate și din fonduri europene.
Una dintre cele mai importante precizări din acest proiect de ordonanță de urgență se referă la faptul că împrumuturile se pot acorda doar după obținerea avizului de la Comisia de autorizare a împrumuturilor locale, din cadrul Ministerului Finanțelor, care analizează documentațiile “în ordinea primirii și înregistrării acestora la registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice”. Ceea ce înseamnă că beneficiarii fondurilor europene destinate obiectivelor realizate prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013 vor trebui să-și pună la punct dosarul în cel mai scurt timp, deși – conform proiectului de ordonanță de urgență – “documentele necesare obținerii împrumutului de la Trezoreria Statului se depun până la data de 25 aprilie 2016, inclusiv, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice”.
Trebuie menționat și că împrumuturile se vor acorda pentru finanțarea cheltuielilor necesare finalizării proiectelor cu o valoare de maximum 5 milioane de euro pe proiect, obiective pentru care au fost încheiate acte adiționale cu termen de finalizare până cel târziu la data de 30.06.2016.
La Ploiești, municipalitatea se apropie de termenul de deschidere a ofertelor la licitația deschisă destinată încheierii unui contract de împrumut intern cu o instituție bancară care ar urma să fie desemnată câștigătoare a procedurii de achiziție. În orice caz, condițiile pe care le pune Guvernul pentru ca o autoritate locală să poată accesa un împrumut în vederea finanțării finalizării proiectelor europene la termenul de 30 iunie 2016 par relativ convenabile: dobândă – ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, plus o marjă de 3,00 puncte procentuale, dobândă care rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului; perioada de rambursare – până la 20 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral a împrumutului, numai în cazul în care nu prezintă obligații de plată restante, respectiv rate și dobânzi; limita de îndatorare – exceptat. O altă condiție este aceea ca la data depunerii documentației de împrumut, solicitantul să nu aibă obligații de plată restante decurgând din împrumuturile contractate de la Trezoreria Statului.
Lista proiectelor pentru care unităţile/ subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile și sumele aferente se aprobă prin ordin comun al viceprim-ministrului, al ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și al ministrului Fondurilor Europene.