A.M.

Caravana “Clipe albastre” a Uniunii Scriitorilor din România este prezentă în fiecare an în liceele din țară, pentru a încuraja creația literară în rândul elevilor și a descoperi noi talente. Luna trecută, aceasta s-a oprit și la Liceul Tehnologic din Sângeru, unde oaspeți au fost președintele Secției de Literatură pentru copii și tineret a USR, scriitorul Victor Gheorghe Stan, alături de alți scriitori. La Muzeul Pietrei al poetului Lucian Avramescu a avut loc un eveniment în cadrul căruia cei mai talentați elevi ai liceului și-au prezentat creațiile literare în prezența reprezentanților Uniunii Scriitorilor. Au fost selectate textele a șase elevi din clasele V-VIII (poezii și proză), care au fost considerate a fi cele mai bune. Creațiile tinerilor vor fi publicate în următorul număr al Revistei „Clipe albastre”. Elevii respectivi au fost încurajați să participe și la Concursul naţional de poezie și proză pentru copii de la Bușteni din luna mai, organizat de USR. În organizarea evenimentului de la Sângeru s-au implicat profesorii Emanoil Toma – de limba franceză, Adriana Ancuța Oprea, Elena Arsenie, Catia Ștefan – de limba română. La eveniment au mai participat directorul liceului – Florin Dinoiu, directorul adjunct al liceului, Liliana Ioniță, și primarul comunei – Radu Gheorghe.