Cristi Damian
Odată cu trecerea etapelor, lupta pentru supremaţie în Liga A se anunţă foarte interesantă şi disputată. În derbiul etapei, CS Blejoi a câştigat cu 1-0 duelul cu AFC Băneşti-Urleta, soarta făcând ca singurul gol al partidei să vină după o degajare greşită a lui Băcioiu, adică fotbalistul care nu a mai ajuns la echipa antrenată de Răzvan Vlad, mutare care trebuia să se facă în contrapartidă cu transferul lui Stăncescu.
După eşecul din runda precedentă de la Văleni, liderul CS Păuleşti s-a distrat cu Progresul Drăgăneşti, administrându-i un sec 12-0, în vreme ce Voinţa Surani a obţinut primul punct din campionat, de-abia în etapa a XVII-a.
În schimb, cornenii au profitat din plin de pasa proastă a celor de la Tufeni Băicoi, cărora le-au administrat un sec 4-1, răzbunându-se, astfel, după jocul din tur.
Rezultatele complete ale etapei au fost următoarele:
AFC Brebu – Teleajenul Văleni 3-3
CS Păuleşti – Progresul Drăgăneşti 12-0
Unirea Urlaţi – Avântul Măneciu 0-0
AS Tufeni Băicoi – CS Cornu 1-4
CSO Plopeni – Tricolorul Breaza 2-0
AFC Astra II – Unirea Cocorăştii Colţ 0-0
CS Blejoi – AFC Băneşti-Urleta 1-0
Voinţa Surani – CS Ceptura 0-0
În suplimentul sportiv de mâine vom publica numele marcatorilor, arbitrilor şi observatorilor jocurilor disputate la finalul săptămânii trecute.














