Bucataria traditionala romaneasca nu ar fi completa fara mucenici, fie ca sunt moldovenesti, dobrogeni sau muntenesti. Cei 40 de mucenici sunt sarbatoriti pe data de 9 Martie, zi in care gospodinele pregatesc o reteta de mucenici, sfintisori sau macinici.
Prepararea mucenicilor difera de la o zona la alta. Daca in Moldova mucenicii, sau sfintisorii cum li se mai spune, se impletesc din aluat de casa si apoi se presara cu nuca si miere, in Dobrogea si Muntenia se obisnuieste sa se gateasca ciorba de mucenici.
Traditia spune ca trebuie sa se faca minim 40-44 de mucenici, in cinstea celor 40 de Sfinti Mucenici.
In Moldova, se face un aluat crescut din care se fac forme de opt, care apoi se ung cu ou pe deasupra si se baga la cuptor. Dupa ce s-au copt, se ung cu miere si se tavalesc prin zahar si nuca.
Mucenicii se fierb in Dobrogea si Muntenia. Formele de opt sunt micute si mai nou se gasesc de cumparat in magazine. Formele de opt se pun in apa la fiert, cand apa a dat in clocot s-au fiert se adauga zahar, nuca pisata si dupa preferinte, scortisoara, nuca de cocos si putin rom.
Tot astazi, in toate comunitatile rurale era obiceiul de a se scoate plugul la arat. Plugul, dupa ce era trecut prin foc de catre fierarul satului, era scos in fata casei in mod festiv. In cadrul ceremonialului de scoatere a plugului, femeia din casa era principalul protagonist in desfasurarea practicilor.
Dupa aducerea plugului in fata casei, plugarii, de obicei doi la numar, stateau cu capetele descoperite inaintea boilor sau a cailor, iar femeia iesea din casa avand intr-o mana traista pentru plugari, iar in cealalta un vas cu apa sfintita, tamaie si busuioc. Femeia se apropia de plug si de car, le inconjura de trei ori, stropindu-le cu agheasma si afumandu-le cu tamaie. Femeia rostea, intr-o solemnitate deplina, urmatoarele: „Cat de curata este tamaia si agheasma, asa de curati sa fiti si voi/ Si sa umblati nedespartiti la arat/ Si nici cand sa nu dati peste vreun strigoi sau moroi care sa va faca rau”.
In fata animalelor de munca se asaza un ou, in credinta ca daca acesta va ramane intreg dupa pornirea carului, atunci si plugarilor le va merge bine pe toata durata plugaritului.