Ana Maxim

Credincioșii romano-catolici vor sărbători Paștele, în acest an, mult mai devreme decât ortodocșii, adică pe 27 martie. În aceste zile din Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfântă, romano-catolicii țin post, vizitează persoanele în vârstă și persoanele bolnave, se dedică actelor de caritate, pregătindu-se, astfel, atât din punct de vedere spiritual, cât și sufletesc, pentru cea mai mare sărbătoare creștină. La Biserica “Cristos Rege“ din Ploiești- oraș în care se află cea mai mare comunitate de credincioși romano-catolici din județ – enoriașii sunt așteptați să participe la slujbele speciale din zilele premergătoare Învierii, dar și la cele din noaptea de sâmbătă și de duminică dimineață. După cum ne-a precizat preotul paroh Iosif Imbrișcă, joi, la ora 18,00, este programată Sfânta Liturghie, în amintirea Cinei Domnului, apoi va avea loc Adorația în amintirea agoniei lui Iisus în Grădina Ghetsimani (în cadrul acesteia vor fi rostite rugăciuni, vor fi citiți psalmi şi din Sfânta Scriptură). Vineri, de la ora 17.30, va avea loc ritualul intitulat Calea Sfintei Cruci, iar de la ora 18.00 – Celebrarea Patimii Domnului și Adorarea Sfintei Cruci. Sâmbătă, credincioșii sunt așteptați la slujba solemnă din noaptea de Paști, care va începe la ora 21.00, și va avea mai multe părți: Binecuvântarea Focului, aprinderea Lumânării Pascale, lecturi din Biblie legate de Paștele creștin și Paștele evreiesc, lecturi din Noul Testament și din Vechiul Testament despre Paște, reînnoirea făgăduințelor de la botez, Sfânta Împărtășanie de Paște. Totodată vor răsuna cântările tradiționale: „Cristos a înviat!“ și „Aleluia !“, vor fi binecuvântate alimentele de Paște –ouă, pască etc. Duminică, de la ora 11.00, credincioșii romano-catolici se vor întoarce la catedrală pentru a participa la Sfânta Liturghie din ziua de Paști. “ Sărbătorile Pascale din acest an capătă o lumină nouă și din perspectiva Anului Milostivirii anunțat de Papa Francisc, an care a început pe 8 decembrie 2015 și se va încheia pe 20 noiembrie 2016. În această perioadă, creștinii sunt îndemnați să primească milostivirea lui Dumnezeu și să săvârșească fapte de milostenie sufletească și trupească“, după cum ne-a precizat părintele paroh Iosif Imbrișcă. La Ploiești, comunitatea de credincioși romano-catolici este formată din aproximativ 850 de persoane, la Câmpina există 450 de persoane de religie romano-catolică, iar la Sinaia – 150 de persoane botezate în rit romano-catolic.