Proiectul de lege privind modificarea Legii adopţiei a fost aprobat de Guvern în luna septembrie şi transmis Parlamentului.
În forma aprobată de Executiv, proiectul prevedea proceduri simplificate pentru adopţiile interne, cât şi pentru cele internaţionale. Astfel, termenul de apel în instanţa judecătorească a fost redus de la 30 la 10 zile, iar primul termen de judecată trebuie să fie în cel mult 15 zile de la înregistrare. Mai mult, au fost simplificate şi procedurile privind cererile de încredinţare, dar şi cele privind obţinerea atestatelor pentru adopţie. Noua lege, propusă de Guvern, introduce în premieră şi concediul de acomodare pentru unul dintre părinţii adoptivi, care a fost stabilit de Executiv la 90 de zile, timp în care se va plăti şi o indemnizaţie de 6,8 ISR, (Indicatorul Social de Referinţă, în valoare de 500 de lei, în baza căruia sunt calculate prestaţiile sociale – n.r.), aproximativ 3.400 de lei lunar. Indemnizaţia se plăteşte pentru copiii cu vârsta de peste 2 ani, având în vedere că, pentru copiii cu vârsta de sub 2 ani, se aplică prevederile privind indemnizaţia de creştere a copilului, scrie news.ro.
Legea a fost adoptată, cu modificări, de către Senat şi a primit raport de admitere, cu amendamente, în Comisiile din Camera Deputaţilor.
În parcursul prin Parlament, legea a suferit modificări, astfel încât mai multe termene au fost reduse. Termenul de întocmire a raportului pentru facilitarea demersurilor vizand eliberarea atestatului de adopţie a fost redus de la 120 de zile, cum prevedea Guvernul, la 90 de zile. Mai mult, încredinţarea în vederea adopţiei nu va fi necesară pentru adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi acesta se află în plasament la unul dintre soţii familiei adoptatoare sau la familia adoptatoare de cel puţin 6 luni – faţă de 2 ani, cât prevedea Guvernul, şi un an, cât stabilise Senatul.
Noua formă a legii prevede şi condiţii mai uşoare pentru părinţii adoptivi care sunt cetăţeni români. Guvernul stabilise că aceştia au dreptul să demareze proceduri de adopţie dacă au locuit cel mult un an în România înaintea solicitării, însă Camera Deputaţilor a hotărât ca acest termen să fie redus la 6 luni.
Cea mai importantă modificare se referă însă la concediul de acomodare, acordat unuia dintre părinţii adoptivi. În forma Guvernului, acesta era de 90 de zile, însă deputaţii din Comisiile de specialitate au propus extinderea perioadei la un an. În schimb, au cerut reducerea indemnizaţiei, de la 6,8 ISR pe lună, la 3,4 ISR. Astfel, în plată, unul dintre părinţii adoptivi va beneficia de aproximativ 1.700 de lei lunar.
După aprobarea de către Camera Deputaţilor, legea va fi trimisă către promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.